Marţi, 28 august 2018 şi miercuri, 29 august 2018, cu începere de la ora 17:30, va avea loc faza a treia a etapei naţionale a Cupei României.

În conformitate cu formatul aprobat în şedinţa Comitetului de Urgenţă din 17 iulie 2018, în această etapă au intrat în competiţie cele 28 de câştigătoare ale fazei a II-a şi 14 echipe care au evoluat în ediţia precedentă a competiţiilor Liga 2 şi Liga 3, urmând a se disputa un total de 21 de meciuri, într-o singură manşă, eliminatorie.

Iar FRF-ul a decis ca până la intrarea în întrecerea KO a UTA-ei (pe 12 septembrie), Aradul să mai rămână cu o singură reprezentantă. Așadar, a fost programat derby-ul Gloria Lunca Teuz Cermei – Șoimii Lipova, meci care după toate probabilitățile se va disputa miercuri și asta pentru că ambele echipe joacă în campionat de abia sâmbătă: „roș-albii”, la Avrig și „alb-albaștrii”, la Ocna Mureș. Restul de „dueluri” aduc față în față echipele:

CSM Bucovina Rădăuţi – ACS Foresta Suceava

CSO Viitorul Liteni – CS Ştiinţa Miroslava

ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ – CS Aerostar Bacău

CS Sporting Lieşti – ACS Suporter Club Oţelul Galaţi

CSM Focşani 2007 – AFC Metalul Buzău

CSA Axiopolis Sport Cernavodă – ASSSC Farul Constanţa

ACSM Olteniţa – AFC Unirea 04 Slobozia

AFC Progresul 1944 Spartac – CS Afumaţi

SC Fotbal Club R Bucureşti – AFCM Alexandria

CS Sporting Roşiori 2008 – AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele

CSM Slatina – ACSO Filiaşi

CS Tunari – ACS Petrolul 52

CSM Flacăra Moreni/AS Gloria 2015 Corneşti* – CS Olimpic Cetate Râşnov

AFC Hărman – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc

CS Minaur Baia Mare – ACS Fotbal Comuna Recea

ACS Unu Fotbal Club Gloria/CSM Avântul Reghin* – AS FC Universitatea Cluj

AFC Unirea 1924 – CS Sănătatea Servicii Publice Cluj-Napoca

ACS Industria Galda/ACS Performanţa Ighiu* – AFC Metalurgistul Cugir 1939

CSM Şcolar Reşiţa – ACS Energeticianul

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – CSM Lugoj

Recomandările redacției