FOTO: Ciprian Petcuț

Fetele Aradului au reuşit să încheie sezonul regulat cu un succes clar, deşi venea după dezamăgirea de la Satu Mare. Cu Sirius Târgu Mureș, era greu de crezut că elevele lui Bogdan Bulj se pot împiedica, deși meciul nu era câștigat dinainte. Maşinăria Aradului părea că are că are frâna de mână trasă în prima repriză, dar s-a uns la timp pentru un succes clar înainte de a-și începe treaba în grupa valorică 7-8.
Excelent jocul americancei Stroman (double-double), dar şi cel al sârboaicei Hadzovic, creierul mecanis– mului gândit de Bulj. Plus o evoluţie solidă a pivotului Nagy, o jucătoare utilă în orice situaţie. Rămânem cu victoria şi cu regretele după eşecuri precum cel din tur cu Galaţiul şi cele din retur cu Alexandria şi Satu Mare. Cu succese în meciurile amintite, ICIM-ul  privea – poate – în sus și nu într-o altă direcție.
Urban: „Echipa a stat
disciplinat în teren”
Mai departe, Univ Goldiş ICIM Arad  trebuie să treacă prin chinurile unei grupe valorice în care nu merită să fie. Dar aşa au fost zarurile. „A fost un meci în care echipa noastră a stat disciplinat în teren, iar jucătoarele au ieșit la rampă pe rând în momentele importante ale meciului. Am simțit că întreaga echipă a fost conectată la meci, iar acest lucru se datorează în primul rând antre- norului Bogdan Bulj, care a pregătit meciul în detaliu. Antrenorul sârb s-a sincronizat excelent cu Brankica Hadzovic care a condus echipa din teren excepțional, punând în evidență şi în poziții de a marca coechipierele sale. În susținerea celor menționate stă diferența de 21 de puncte cu care am câștigat acest meci. Felicit întreaga echipă şi mulțumesc suporterilor care au venit să ne susțină necondiționat indiferent de poziția din clasament pe care ne aflăm”, a spus Marcel Urban, președintele grupării „galben-albastră”.
Formații și marcatoare: Univ Goldiş ICIM Arad: Stroman 22, Hadzovic 21 (2×3), Nagy 18, McGuire 9, Mercea 8 (2×3), Karakasevic 7, Zidaru 3 (1×3), Pasic 2. Au mai jucat: Demeter, Moraru. Târgu Mureş: Robinson 24, Gregory 14 (4×3), Daniel 13, Laudermill 5 (1X3), Lovasz 4, Gal 3 (1×3), Pop 2, McCune 2.

Recomandările redacției