pasajLucrările la pasajul peste calea fe­rată de pe Drumul Judeţean Sâmbăteni–Ghioroc nu sunt încă finalizate. Potrivit reprezentanţilor administra­ţiei judeţene, pe fondul unor modificări tehnice la proiect, lucrările au fost uşor devansate, astfel că acestea se vor încheia după termenul de fina­lizare anunţat iniţial.
Deşi circulaţia pe pasaj urma să fie redeschisă săptămâna aceasta, aici se vor mai executa încă lucrări de reabili­tare. Pasajul peste calea ferată de pe DJ 708C Sâmbăteni–Ghioroc a intrat în reabilitare după jumătatea lunii iunie, când a fost şi închisă circulaţia auto, circulaţia tramvaielor şi accesul pietonal. În aceas­tă perioadă se circulă pe varianta ocolitoare DJ 708 B Păuliş – Ghioroc – Şiria, iar în locul tramvaielor au fost puse în circu­laţie autobuze care au traseul prin Pău­liş. Pasajul peste calea ferată, pe tronsonul Sâmbăteni – Ghioroc se modernizează în cadrul proiectului „Drumul Vinului: Păuliş – Ghioroc – Covăsânţ – Şiria“, a cărui valoare totală este de peste 56,5 mi­lioane de lei. Reprezentanţii Consiliului Judeţean vor reveni cu informaţii în func­ţie de derularea lucrărilor.

Recomandările redacției