În urma perchezițiilor desfășurate pe raza localității Păiușeni și în alte două locații de pe raza municipiului, polițiștii au găsit o cultură de canabis de 137 de plante în diferite stagii de dezvoltare, ustensile, îngrășăminte pentru plante precum și un pistol cu gaze. În baza probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus reținerea unui bărbat de 34 de ani, din Arad, pentru 24 de ore, la data de 6 octombrie a.c., bărbatul în cauză fiind arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de risc. „La sfârșitul săptămânii trecute, în data de de 5 octombrie a.c., pe raza localității Păiușeni am depistat niște culturi de canabis. O singură persoană este inculpată și arestată. Totodată, sunt probe de vinovăție care să determine trimiterea în judecată. Nu avem probe despre implicarea vreunei alte persoane, astfel, cât privește alți posibili participanți, acest fapt nu s-a reținut în probatoriu”, a declarat Bogdan Diaconescu, procuror în cadrul DIICOT Arad.

Recomandările redacției