Descinderi la adăposturile improvizate de oamenii străzii din zonele „Tricoul Roșu” și Parcul Reconcilierii

0
351

În dimineața zilei de 12.10.2021, echipaje de ordine publică ale Direcției Generale Poliția Locală, împreună cu lucrători din cadrul Poliției Municipiului Arad și reprezentanți ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, precum și angajați ai Direcției de Asistență Socială Arad, au efectuat o nouă acțiune de depistare și identificare a persoanelor fără adăpost din municipiu.

Inițiată la ora 07.00, descinderea a vizat adăposturile improvizate din zona fostei fabrici „Tricoul Roșu” și cele din proximitatea Parcului Reconcilierii (respectiv clădirea nefinalizată a Hotelului Sportiv). Alături de mai mulți adulți, a fost identificată o minoră care necesită supraveghere și asistență socială. Originară din Semlac, fata a fost însoțită de reprezentanții DGASPC și DGPL la centrul de minori care funcționează pe str. Udrea, urmând a fi demarate procedurile legale către Primăria comunei respective, în vederea monitorizării cazului social.

Descinderile comune ale celor patru instituții vor continua, o atenție specială fiind acordată persoanelor ce necesită asistență socială sau îngrijire ori prezintă profil infracțional. Traseul celor trei categorii de indivizi în oraș este urmărit ce instituțiile susmenționate, în vederea fundamentării deciziilor legale de internare, preluare în îngrijire ori inițierea demersurilor de competența organelor de cercetare și urmărire penală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.