O femeie și-a pierdut viața într-un incendiu de vegetație uscată

Vineri, printr-un apel la numărul unic de urgență 112 s-a anunțat un incendiu de vegetație uscată în municipiul Brad, județul Hunedoara. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta foarte aproape de o locuință, existând posibilitatea extinderii la aceasta.

Pompierii brădeni au reușit să lichideze repede incendiul și au constatat totodată faptul că pe zona arsă se afla o persoană carbonizată. Femeia, în vârstă de 82 de ani, era cunoscută de către vecini ca folosind frecvent focul deschis pentru igienizarea terenului propriu, pe care l-a incendiat și vineri.

Din nefericire, femeia a fost surprinsă de flăcări, iar în urma arsurilor suferite a decedat.

IPJ Hunedoara a efectuat cercetări pentru a se stabili împrejurările producerii acestui eveniment tragic.

.❗Evitați astfel de situații care vă pun în pericol viața și bunurile!

⛔OPRIȚI ARDERILE NECONTROLATE!

⛔OPRIȚI INCENDIEREA TERENURILOR!

🚨În cazul în care sunteți martorii unei situații critice, apelați în cel mai scurt timp numărul unic de urgență 112.

📌Informați-vă despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de acest fel, accesând platforma națională de pregătire în situații de urgență, https://fiipregatit.ro

Recomandările redacției