gunoiReprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Arad au avut, anul trecut, serioase bătăi de cap din cauza deşeurilor. În raportul de activitate pe 2014, angajaţii de la APM vorbesc despre dificultăţi în colaborarea cu repre­zentanţii autorităţilor locale în ceea ce priveşte implementarea legislaţiei de mediu din domeniul deşeurilor; nerespectarea de către operatorii economici şi autorităţile locale, care au obligaţia raportării către APM Arad a termenelor de raportare impuse, acest lucru periclitând calitatea rapoartelor furnizate către ANPM;  cunoaşterea insufici­entă de către unii operatori economici a legislaţiei, a func­ţionării Sistemului Integrat de Mediu, ceea ce duce la o colaborarea dificilă cu aceştia şi existenţa unor acte legislative necorelate, ceea ce duce la dificultăţi în respectarea actelor normative.
„În ciuda acţiunilor de informare realizate şi a corespondenţei purtate cu repre­- zentanţii autorităţilor publice locale, a operatorilor de salubrizare, nu s-a reuşit implementarea la scară lar­gă a colectării selective a deşeurilor de ambalaje”, sus- ţin reprezentanţii agenţiei.
În ceea ce priveşte domeniile deşeuri, chimicale, dez­voltare durabilă, se arată că unii operatori economici nu cunosc suficient legea, ceea ce duce la o colaborarea dificilă cu aceştia.
Eco Lipova, un caz aparte
Trebuie spus că Eco Lipova constituie un caz aparte, atât din punct de vedere al APM, cât şi din punct de vedere penal. În raport, se mai vorbeşte că, în 2014 s-a depozitat la Lipova, unde există un deponeu care nu îndeplineşte condiţiile legii, fiind catalogat ca fiind neconform, cantitate de 4.701 tone de deşeuri solide nepericuloase. „Depozitul de deşeuri din Lipova deţine autorizaţie de mediu, cu program de conformare nr. 10.183/19.07.2013,     revizuită la data de 29.10.2013, valabilă până la 19.07.2017. În prezent depozitul de deşeuri nepericuloase Lipova, este sin­gurul depozit neconform de pe raza judeţului Arad, ce­lelalte depozite având sistată depozitarea prin pro­- iectul Sistem integrat de gestionare a deşeurilor în judeţul Arad”, se arată în raport.
În numerele trecute ale ziarului nostru vă informam că societatea, aflată sub cupola unei asociaţii de dezvoltare intracomunitară, care prestează anumite servicii pentru mai multe primării, având ca obiect de activitate salubrizarea, a intrat în vizorul anchetatorilor. Sub îndrumarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova, în urma unei sesizări, poliţişti de la Secţia 7 Poliţie Rurală Lipova şi de la Serviciul de Combatere a Crimi­nalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Ju­deţean Arad au făcut o des­cindere la sediul Eco Lipova. Surse din rândul anchetatorilor ne-au declarat că în urma activităţilor a trei firme care se ocupă cu colectarea deşeurilor şi a SC Eco Lipova SRL, s-a adus un prejudiciu însemnat Primăriei Lipova. Anchetatorii cercetează fapte de abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Ce au reuşit oamenii legii să descopere până acum? Cei de la Eco Lipova au acceptat să preia la groapa de gunoi a oraşului deşeuri menajere colectate din multe unităţi administrativ teritoriale din judeţ, fără să existe autorizaţie de mediu în acest sens. Afacerea era destul de bine pusă la punct şi atât Eco Lipova, cât şi firmele care colectau deşeurile menajere, aveau de câştigat. Pentru fiecare metru cub de deşeu primit la groapa de gunoi se percepea o taxă de 35 de lei, în condiţiile în care pentru a depozita în condiţii legale resturile menajere, firmele de colectare ar fi trebuit să plătească o taxă de aproximativ 27 de euro pe tonă. Astfel, Eco Lipova câştiga mai mult, preluând gunoaie din mai multe zone decât avea dreptul, iar partenerii săi făceau economie. Singura entitate care a avut de pierdut a fost Primăria Lipova. „Groapa de gunoi din Lipova a fost dată în admi­nistrarea SC Eco Lipova până în 2017, prin hotărâre a Consiliului Local Lipova. După acel moment, groapa trebuie închisă, iar Primăria trebuie să o igienizeze. Cheltuielile de igienizare au fost estimate la aproximativ 2,3 milioane de euro şi trebuie să fie achitate de Pri­mărie”, ne declarau ancheta­- torii.

  • Cetatean spune:

    Dar monopolul „ASA Servicii Ecologice” este legal ? Intr-o societate capitalista normala exista „concurenta”, adica, pe de o parte ai posibilitatea de a alege, pe de alta parte preturile sunt tinute in frau. Daca ASA ar fi o societate non-profit, hai sa zicem, dar asa cum se prezinta situatia actuala, preturile de depozitare sunt chiar nerusinate.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției