balaj-640x377Prezență obișnuită în ultimele 15 sezoane ale Ligii a IV-a Arad, Aqua Vest  are probleme în debutul noii stagiuni.  Primele cinci runde au trecut fără ca „instalatorii” să strângă vreun punct, având -18 în dreptul golaverajului.
Teoretic, lucrurile ar fi trebuit să stea mai bine, mai ales că în stafful tehnic a revenit Mihai Petcuț, care are experiența ligilor doi și mai ales trei. „Mihai e un băiat cu suflet mare, doar că, fiind obișnuit cu un alt nivel, e descurajat de prezența scăzută de la antrenamentele noastre. Dar, eu zic că dacă i-ar pregăti sută la sută și pe cei care ar veni, s-ar vedea rezultatele. Sigur, ideal ar fi ca să ai la antrenament mereu cel puțin 18 fotbaliști, dar astea sunt condițiile la Șofronea în momentul de față, trebuie să ne pliem pe ceea ce avem. În plus, Mihai e și dezamăgit pentru cele petrecute la Pecica, nu mai e la fel de entuziast sau implicat ca în trecut, dar avem încredere totală în el”, consideră Roland Balaj.
Pe de altă parte, managerul Aqua Vestului crede că principala cauză a rezultatelor modeste este media de vârstă ridicată a echipei. „Am cam îmbătrânit, stăm prost cu alergatul. La fotbal, prima condiție este să depui efort, altfel ești victimă sigură în fața oricărui adversar. Așa aș putea juca încă și eu. Îmi iau un toiag și stau în teren ca și ceilalți. Oricum, în iarnă sau în vara anu­lui viitor, ne gândim să mai întinerim lotul. Apoi, ne-am și reunit destul de târziu, nu am făcut pregătirea din alți ani, încercăm să recuperăm pe parcurs”, a adăugat Balaj.
Totodată, acesta mai consideră că marea parte a componenților lotului nu are sentimentul de apartenență pentru echipa din Șofronea. „Nu vrem să ne batem cu pumnul în piept sau să bravăm, dar când jucam noi fotbal, cu Ursoi sau Cristi Sandu, dădeam totul pe teren. Ne era rușine când ne întâlneam cu lumea și ne arăta cu degetul. Acum, această rușine nu mai există nici măcar la înfrângeri la 4-5 goluri dife­rență. Jucătorii s-au cam obișnuit cu ea și nu e deloc în regulă”, mai spune „sufletul” Aqua Vestului.
Concluzionând, Roland Balaj afirmă cu tărie: „Nu vom retro­grada, doar trebuie să ne regăsim mândria și o condiție fizică mai apropiată de ceea ce se cere în Liga a IV-a. Valoare avem să întrecem măcar patru-cinci echipe din campionat, dovadă că și acum, dacă batem două meciuri consecutive ajun­gem undeva la mijlocul clasamentului”.
Dar, cel puțin sâmbătă, Aqua Vestul pare să aibă misiune imposibiă în „fieful” Crișului, pentru ca apoi meciul de la Șofronea cu Felnacul să se joace, într-adevăr, cu cuțitele pe masă.

Recomandările redacției