SANYO DIGITAL CAMERAÎn ultimul timp tensiunile dintre conservatori şi liberali au atins cote alarmante. E drept pentru unii, îmbucurătoare pentru alţii. Schimbul de replici dintre liderii celor două forma­ţiuni s-a repercutat şi asupra USL.                Că acest lucru este mai mult sau mai puţin evident este o altă discuţie.  În orice caz prima fază a avut loc în cadrul ACD.
Mircea Purcaru, preşedintele, PC Arad a spus: „Nu cred că ultimele confruntări verbale ale liderilor USL ar putea duce la destrămarea uniunii. Cred că toate partidele din USL sunt conştiente de necesitatea menţi­nerii uniunii, cel puţin până la implementarea marilor proiecte de reformă pe care şi le-a asumat în programul de guvernare. Inerentele disensiuni sunt explicabile prin tensiunea enormă sub care lucrează membrii Guvernului, însă acestea pot fi depăşite printr-o comunicare permanent. Purcaru  a spus nu mai departe de acum o lună, că ACD nu a funcţionat de facto niciodată, dar Partidul Conservator a acceptat ca aceasta să existe pe hîrtie, pentru ca, în calitate de partid de centru-dreapta, să men­ţină echilibrul în interiorul USL. Fără  existenţa ACD, liberalii nu ar fi putut obţine paritate faţă de PSD, un partid indiscutabil mai mare, atât la ora formării USL cât şi în clipa de faţă. Chiar dacă, în virtutea protocolului, Partidul Conservator ar fi trebuit să aibă paritate cu PNL în ACD, acest lucru nu s-a întâmplat, „pentru că am considerat că este mai importantă unitatea USL. Dintre liderii partidelor componente, Daniel Constantin este singurul care niciodată nu şi-a atacat partenerii, nici măcar la modul aluziv, deşi, poate, ar fi avut mo-tive să o facă”, a adăugat Mircea           Purcaru.
Dorel Căprar, deputat PSD este mult mai optimist: „În această construcţie politică este ca într-o căsătorie. Mai sunt şi certuri, diferenţe de opinie, dar în final se ajunge la o soluţie. Sunt sigur că USL nu se va rupe.”
În schimb, Florin Galiş, preşedintele PNL Arad este mai nuanţat: „Eu cred că problemele care există în USL, trebuie bine cumpănite de către toţi cei imlpicaţi. Iar dacă ne întoarcem la statutul acestei construcţii po­litice, putem spune că ea nu şi-a atins toate obiectivele, iar  electo­ratul nostru aşteaptă atingerea acestor ţeluri. Discuţii vor exista tot timpul, însă sunt convins că USL  nu se va rupe”.
Speculaţiile şi scenariile rămân, iar timpul va da cu  siguranţă un răspuns la aceste tendinţe centrifugă.
Gabriel Constantinescu

Recomandările redacției