În prima parte a acestei luni, ULAL Arad atrăgea atenția opiniei publice că valorile  facturilor pentru luna ianuarie 2020 primite de către asociațiile de proprietari vor fi cu aproximativ 40% mai mari față de luna decembrie 2019. „Asta în condițiile în care luna ianuarie nu a înregistrat temperaturi mai scăzute decât luna anterioară. Dar cine se mai gândește la consumator sau la bugetul familiilor? Doar natura i-a ajutat și în acest an pe arădeni, nicidecum cei pe care i-au trimis să le reprezinte interesele în CLM. În Arad, timp de 14 ani, de când problema furnizării de caldură și apă caldă a fost atribuită administrației locale, politicienii arădeni nu au reușit în nici un mandat să soluționeze problema acestei utilități publice,  s-au făcut de rușine și nu-și merită locul “, spune Dorina Lupșe, președinte ULAL Arad. Acestea erau previziunile care, iată că acum când imensa majoritate a  administratorilor  asociațiilor  de proprietari din Arad  au afișat cheltuielile lunii ianuarie, s-au adeverit. La vederea sumelor pe care trebuie să le plătească pe luna ianuarie, locatarii, care mai sunt branșați la sistemul centralizat au simțit frisoane reci pe șira spinării. În multe situații, acestea au fost  cu cel puțin 25% mai mari, iar în altele creșterea fiind și de circa 40% așa cum spuneau cei de la ULAL Arad. Și asta în condițiile meteorologice similare cel puțin cu luna decembrie. Nu au fost temperaturi mai scăzute, nici nocturne, nici diurne așa că, la modul teoretic în aceleași condiții  facturile de încălzire trebuiau să fie egale. Hai să zicem nu la leu, dar  într-o marjă de toleranță rezonabilă. Cu toate acestea în imensa majoritate a cazurilor sumele pe car oamenii trebuie să le plătească sunt semnificativ mai mari.

De la 420 de lei la 597 de lei

Luna trecută am avut de plătit căldura 420 lei, la două camere, acum mi-a venit  597 de lei doar încălzirea. În decembrie, oricum factura a fost mai mare cu aproape   50% față de noiembrie. Este adevărat că au fost  niște zile și nopți mai friguroase în decembrie și să zicem că este o justificare. Însă, oricum am întoarce lucrurile, factura din luna ianuarie, față de cea  din noiembrie aproape s-a dublat. Dacă ritmul va fi tot așa, mă gândesc din ce în ce mai serios să renunț și să îmi montez centrală pe gaz. Măcar așa controlez eu costurile”, spune V.A., care locuiește într-un bloc din cartierul Aurel Vlaicu. Dar care este punctul de vedere al furnizorului de energie termică pentru populație? Ing. Victor Ciulean, director general la CET Hidrocarburi Arad, a precizat: „Noi nu am dat căldură în exces în ianuarie au fost niște zile când am avut temperaturi de ieșire în punctele termice de 54 de grade Celsius. În decembrie am avut 52 de grade Celsius. Așadar, după datele noastre am furnizat cu circa 15% mai multă  căldură. Dar repet, noi nu furnizăm în exces. Acum că este mai cald afară, chiar azi, la ora 12,00 ( ieri – n.n.) am redus temperatura, astfel încât avem 48 de grade Celsius la ieșirea din punctele termice”.

Cald afară, (prea) cald și în calorifere

La momentul la care scriem acest material, afară este însorit și sunt 12 grade Celsius. La soare este și mai cald. Iar caloriferele la fel de calde. Mult prea calde, zicem noi în continuare. Adică furnizarea nu e corelată cu realitatea. Este ca la mașina proprie. Dacă apeși accelarația și circuli cu 130 de kilometri la  oră ai un consum, iar la 90 de kilometri la oră ai alt consum.  Desigur, semnificativ mai mic. Sigur este și posibilitatea ca asociațiile de locatari să închidă robinetul pe timpul zilei cel puțin. Dar această procedură este dificilă, în ideea în care toți consumatorii implicați trebuie să fie de acord. Ori acest lucru este foarte greu de realizat. Faptele sunt însă fapte. Dacă oamenii au plătit mai mult, înseamnă că au consumat mai mult. Că au vrut, că n-au vrut. Dacă au consumat mai mult, rezultă că CET Hidrocarburi a furnizat mai multă căldură, adică a produs mai multe Gigacalorii. Cu riscul de a ne repeta, condițiile meteo din luna ianuarie au fost aproape identice cu cele din decembrie.  Asta înseamnă  că se vor acorda mai multe subvenții din bugetul local pentru a susține un preț rezonabil pentru consumatori. Practic, mai mulți bani cheltuiți, fără să fie necesar. Ne referim desigur, la situația de față. Să nu fim înțeleși greșit.  Fiecare om are dreptul la condiții decente de viață. O spune și Constituția României. Însă nu suntem  pentru risipă. Mai ales  când nu e cazul. Iar prognozele meteo pentru zilele următoare sunt foarte bune, cel puțin din punct de vedere al temperaturilor. Așa că o reducere a temperaturilor de ieșire din punctele termice, cel puțin în condițiile din această săptămână, ar fi o primă și foarte facilă soluție. Iar de câștigat, ar câștiga toată lumea.

  • Liviu Alexe spune:

    Tarifele la încălzire pe luna ianuarie sunt o bătaie de joc la adresa arădenilor. Mie mi-au afișat o sumă aproape dublă față de ce am plătit în ianuarie, în condițiile în care am pus repartitorul aproape la minim, nefiind frig. Nu știu dacă CET e de vină sau intermediarii (ex: te-chem) care citesc contoarele. Sfătuiesc pe toată lumea să se debranșeze de la CET și să folosească alte variante pentru încălzirea locuinței. Iar cu apa caldă e și mai rău: las să curgă cel puțin 15 minute ca să vină cât de cât călduță. Soluția: boiler sau robinet instant pe curent electric.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției