Deși nu sunt locuri special amenajate, bradul de Crăciun nu poate fi aruncat la gunoi, pentru că a devenit… rest vegetal

0
461

Încet, încet și perioada sărbătorilor de iarnă se apropie de sfârșit. Deși se „poartă“ din ce în ce mai mult brazii ecologici, din plastic sau alte materiale, totuși mai sunt încă destui oameni care preferă ceva natural. Da, ecologiștii vor sări în sus, la aceste preferințe. Însă, cei mai mulți dintre brazii care se comercializează sunt importați și sunt de… cultură. Fapt este că deja oamenii au început să arunce brazii la tomberoanele de gunoi. Mai exact în vecinătatea acestora, fiindcă sunt prea voluminoși să încapă în recipiente. Pe de altă parte, nici nu prea ar fi voie să se procedeze așa. Mai exact acești brazi care au fost de Crăciun și acum sunt aruncați, nu sunt deșeuri menajere. Ci, resturi vegetale. Cel puțin aceasta este versiunea operatorului de salubritate din Arad. Pe pagina sa de socializare, compania timișoreană, care operează și în Arad, spune: „Bradul natural pe care l-ați cumpărat în decembrie se usucă și urmează să fie aruncat. Atenție! Acesta nu se colectează de către echipajele noastre, deci nu îl depozitați în sau lângă recipientele destinate deșeurilor menajere/reciclabile. Bradul natural face parte din categoria deșeurilor vegetale, iar locuitorii din Timișoara îl pot duce la unul dintre cele patru puncte de colectare gratuită a deșeurilor vegetale, voluminoase și deșeuri din construcții și amenajări“.

Trei ani de… vorbe

 Și, cam așa este, ca să fim drepți. Numai că, există un dar … U.L.A.L. Arad a sesizat de mai mult timp această problemă, până la urmă a colectării selective a resturilor menajere și a diverselor deșeuri rezultate din gospodăriile oamenilor. Numai că „în ultimii trei ani am avut nenumărate întâlniri cu factori de decizie din acest domeniu. Și le-am spus atunci că pentru a face colectare selectivă, trebuie în primul rând asigurată infrastructura. Nu s-a făcut nimic și astăzi suntem în situația care era de anticipat de mult timp. Și acum, în cauză, este doar problema unor resturi vegetale. Pe bună dreptate cetățenii întreabă: «Bun eu vreau să fiu civilizat, să nu poluez mediul, dar unde să depun aceste resturi?». Iar oamenii, președinții asociațiilor de proprietari vin la mine și mă întreabă unde să depună aceste resturi vegetale? Că acum nu sunt soluții.  Iar eu le spun: în față la Primărie sau la ADISIGD. Nu se poate așa ceva. De ani de zile vorbim și nu se întâmplă nimic. Parcă nu am avea Primărie“, punctează Dorina Lupșe, președinte U.L.A.L. Arad.

Ce este de făcut?

Până la găsirea unor soluții, oamenii pun acești brazi lângă platformele de resturi menajere. Acum să fim și noi rezonabili: doar  omul n-o să-și ia bradul în spate și să meargă cu el la… Timișoara, să-l arunce în locurile special amenajate în acest scop. Este mai mult ca probabil ca în zilele următoare să fie o adevărată „avalanșă“ de astfel de brazi, lângă tomberoanele pentru resturi menajere. Poate și de aceea, reprezentanți ai administrației locale, de la firma care se ocupă de ridicarea deșeurilor menajere și de la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad (ADISIGDJA) s-au întrunit într-o ședință pentru a găsi o ieșire din această criză a …resturilor vegetale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.