Potrivit datelor prelucrate de către Institutul Național de Statistică, salariile medii aucrescut la nivel național, dar și la nivel județean. Ultimele cifre fac referire la luna  iulie a anului curent. Pentru comparare vom lua luna  iulie a anului 2020. Astfel, în iulie anul trecut, salariul mediu brut pe economie a fost de 5468 lei, asta însemnând un net de 3199 lei. Peste un an de zile, adică la finele lunii iulie 2021, salariul mediu brut pe economie a crescut, rezultând un brut de 5780 lei, ceea ce determină o leafă medie netă pe economie de 3381 lei. La nivelul județului Arad este aceeași tendință, numai că cifrele diferă. Datele de raportare sunt aceleași, așa că nu le vom mai aminti. Așadar în iulie 2020, în județul Arad salariul mediu brut pe economie era de 4571 lei, rezultând un net de 2674 lei. Peste 12 luni, salariul mediu brut pe economie a crescut la  5023 lei. Din asta rezultă un net de 2938 lei. La acest moment se înregistrează o diferență de 443 de lei în fiecare lună, în defavoarea salariaților arădeni. Ne referim la sumele nete, adică bani în mână. Într-un an de zile rezultă o diferență de 5316 lei, adică echivalentul a 1060 de euro.

  • Peghi spune:

    Hmmm!
    Poza se pare că e reprezentativă a atitudinii de muncă în Arad.
    Mereu văd cam aceași zel de lucru, cel puțin la echipele de intervenie și pe șantierele de construcții.
    Uitați că câți din fotografie au cel puțin mâna pe o sculă?
    Cred că ar trebui ajustate salariile după productivitate.
    Ne îngropăm in moloz, nisip dar ne putem rupe și gâtul în șanțurile care rămân deschise cu zilele.
    Ahhhhh!
    Acu î-mi amintii, sunt in România
    Scuze, doar aice merge oricum și când e gata lucrul la un capăt, se incep reparațiile la celălalt
    Că la noi nu-i icăieri.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției