Deși trec din oră în oră, unele tramvaie nu respectă nici măcar acest grafic

0
709

Se poate spune fără a greși prea mult, că Aradul deși este unul dintre orașele de referință în ce privește introducerea transportului public, în anii din urmă a cam rămas de …căruță la acest capitol. Nu intrăm acum și aici în amănunte. Fapt este că în ciuda a unui număr de tramvaie noi, produse la Arad, imensa majoritate a parcului de tamvaie  a prins și războiul rece. Mai zilele trecute o astfel de  garnitură a luat foc din senin, la prima cursă a zilei. Noroc că  nu au fost victime, ci doar pagube materiale. Fapt este că acum, când încă mai sunt restricții, tramvaiele circulă foarte rar. Mai ales în a doua parte a zilei. Personal circul frecvent cu acest mijloc de tansport, așa că sunt în temă. De exemplu, miercuri 6 mai , o persoană în care am toată încrederea, aștepta tramvaiul, care pe orar figurează ca fiind la orele 18,37 în stația Teatru. Nu a venit. Oamenii care erau în stație  de ceva vreme, au spus că nu trecuse niciun tramvai cu numărul  3. A venit tramvaiul 18, programat la 18,58. De aici, persoana a ajuns la Podgoria. Dar ratase tramvaiul 7 de Micălaca spre Vlaicu. Așa că a mai așteptat vreo jumătate de oră până a sosit tarmvaiul 6. Acesta a ajuns la timp. Totuși, nu este normal să mai pierzi o oră și ceva cu tramvaiul din Centru  până în Vlaicu. Mai ales că circulă din oră în oră. Altădată, alte tramvaie ajung în stație înainte de ora programată pe orarul stației respective. Semn că nu toate ceasurile arată în același timp aceeași oră…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.