Deși vremea n-a fost prielnică, Nedeia de la Tăcășele a reunit artiști de seamă și o mulțime de spectatori

0
397

Organizată întotdeauna în a doua duminică după Rusalii, sărbătoarea populară Nedeia de la Tăcășele a ajuns anul acesta la ediția cu numărul 95, fiind organizată duminica trecută.
Ca în fiecare an, sărbătoarea s-a ținut pe platoul amenajat expres, de pe Valea Tăcășele, într-un cadru natural deosebit de frumos, creat de Dealurile Măgura și Togeru, dealuri acoperite cu păduri de foioase și rășinoase.
Sărbătoarea a debutat, conform obiceiului, cu o slujbă religioasă ținută de un sobor de preoți în locul numit „La Rugă“, fiind pomeniți și binecuvântați toții Eroii Neamului. Au fost sfințite și bucatele, roade ale muncii oamenilor de pe aceste meleaguri.
De câțiva ani această sărbătoare începe ceva mai devreme, respectiv din seara zilei anterioare. Astfel cei veniți de sâmbăta seara petrec împreună până în zorii zilei de duminică, atunci când se desfășoară sărbătoarea oficială.
Anul acesta a fost la fel, slujba religioasă debutând în jurul orei 11.
Vremea a fost însă anul acesta cam schimbătoare, stricându-le într-o oarecare măsură planurile organizatorilor – adică Primăria și Consiliul Local Vîrfurile, Centrul Cultural Județean Arad.
Imediat după slujba religioasă, toate oficialitățile: primarul Radu Giurgelea, viceprimarul Toma Banciu și directorul Centrului Cultural istoricul Doru Sinaci s-au îndreptat spre locul unde era amplasată scena de spectacol, programul fiind prezentat de tânăra Claudia Deac.
Primarul comunei Vîrfurile, Radu Giurgelea a adresat salutul său de bun venit tuturor celor prezenți, remarcând cu satisfacție că „deși vremea nu pare tocmai prielnică, spectatorii au venit în număr mare la celebra sărbătoarea moțească Nedeia de la Tăcășele, aspect pentru care ne bucurăm. Trebuie spus că locația în care se ține este una dintre cele mai frumoase din județ, dacă nu cea mai frumoasă, aspect ce poate constitui motiv de mândrie pentru toți oamenii locului și de satisfacție pentru oaspeți“ a mai spus printre altele primarul.
Cuvinte frumoase și urări de bun venit a adresat celor prezenți și viceprimarul Toma Banciu subliniind și că: „atunci când țelul este comun și este legat de binele comunității, doi oameni se pot înțelege și pot coopera chiar dacă au opțiuni politice diferite; poate ar putea lua mulți exemplu de la Vîrfurile“.
Directorul Centrului Cultural, Doru Sinaci a spus de asemenea câteva cuvinte, începând prin a felicita pe organizatori pentru eveniment: „se cuvin felicitări pentru ceea ce s-a realizat și organizat aici – acțiune la care am adus și noi, Centrul Cultural Județean Arad, un sprijin activ – această sărbătoare continuând o valoroasă tradiție străveche, fiind la ediția cu numărul 95. Aduc îndemnul de a avea grijă și pe mai departe de aceste frumoase și valoroase tradiții locale, deoarece un popor care nu ține cont și nu perpetuează aceste valori inestimabile moștenite de generații este în pericol să dispară, ceea ce nu trebuie să se întâmple niciodată“ a mai subliniat istoricul Doru Sinaci, după care, în final, a urat tuturor distracție plăcută.
Spectacol de muzică și dans popular, răsplătit cu aplauze entuziaste
Cântecul și dansul popular a adus voia bună pe fețele tuturor, mulți îndemnându-se și la dans pe ritmurile frumoaselor cântece populare. Trebuie spus că spectatorii au fost îmbiați și cu preparate din cele mai gustoase aduse de producători locali ori din zone vecine. N-au lipsit cunoscuții virșli, alături de apetisanții mititei, dar grătarele fu­- megânde erau pline și de fripturi de porc ori pui. N-a lipsit nici țuica tradițională cu… multe grade la mărgele, dar nici băuturile răcoritoare ori gustoasa înghețată de Nădab.
Pe scenă, prezentatoarea spectacolului a început să-i… cheme pe valoroșii artiști veniți la sărbătoare. Primii au evoluat cei din Ansamblul Crăișorii Moților din Tisa-Nouă, apoi Ansamblul Junii Crișului din Dieci, celebra solistă din Bihor, Florica ZAHA, urmată de: tânăra solistă Riana Giurgelea din sat Avram Iancu, Ionela Chevereșan, Paulina Cipei, și renumiții cântăreți maramureșeni Florentina și Petre GIURGI care, cu ritmurile cântecelor lor, au ținut publicul în picioare, fiind aplaudați îndelung, la scenă deschisă.
Au urcat apoi pe scenă Dănuț Iuga cu formația sa, apoi Fanfara din Almaș.
După terminarea programului folcloric lumea a comentat pozitiv tot ceea ce a fost prezentat, exprimându-și regretul că vremea nu a fost mai prietenoasă în această duminică. Comercianții și-au exprimat aceleași regrete, legate de vreme care au dus și la vânzări modeste, după spusele lor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.