Printr-un simplu exerciţiu de imaginaţie ne-am putem substitui unui investitor care are de-a face pentru prima dată cu un arheolog care-i comunică faptul că viitoarea investiţie va afecta un sit arheologic. Drept urmare a acestei stări de fapt beneficiarul este obligat să demareze procedurile legale în vederea obţinerii certificatului de descărcare de sarcină arheologică. La aflarea acestor informaţii majoritatea investitorilor sunt profund nedumeriţi. Astfel, o parte dintre aceştia încearcă să înţeleagă despre ce e vorba şi ce ar presupune o astfel de cercetare arheologică, ceilalţi sunt vădit indispuşi la auzul unor asemenea veşti. Ca arheolog, înţeleg reticenţa investitorului, care izvorăşte din necunoaşterea legislaţiei, dar şi a unor dezinformări existente în privinţa muncii arheologilor.

Cum ar putea un om de afaceri să nesocotească vorbele unui fost preşedinte al României care îndemna arheologii să nu mai încurce lucrările autostrăzii Arad-Timişoara, iar dacă aceştia ţin morţiş să scotocească ar putea şi ei să facă acest lucu „mai la stânga sau la dreapta autostrăzii”. Desigur că declaraţiile cu pricina sunt născute din necunoaşterea flagrantă a legii, dar  sunt cu atât mai descumpănitoare pentru breasla arheologilor cu cât vin din partea autorităţilor, care trebuie să fie garanţii legislaţiei şi să ocrotească patrimoniul naţional. Cu toate acestea, trebuie să mărturisesc că o parte dintre investirori cunosc legislaţia legată de salvarea patrimoniului naţional şi sunt deschişi la colaborarea cu arheologii.

Din punct de vedere legislativ, săpăturile arheologice de salvare sunt reglementate încă din anul 2000. Conform acestor acte normative săpătura arheologică de salvare se desfăşoară atunci când vestigiile arheologice sunt puse în pericol de o acţiune umană. Totodată, România a ratificat în 1997 Convenţia europeană pentru protecţia patrimoniului arheologic, adoptată la Valetta la 16 ianuarie 1992. Prin această convenţie ţara noastră se obligă să „protejeze patrimoniul arheologic ca sursă a memoriei colective europene şi ca instrument de studiu istoric şi ştiinţific”.

Cât despre cea mai mare preocupare a investitorului, durata de timp în care se desfăşoară cercetarea arheologică, aş dori să precizez că majoritatea contractelor nu depăşesc 30-40 de zile. Desigur, există şi excepţii. În acest context aş dori să specific că un bun consultant recomandă beneficiarului ca lucrările arheologice să se desfăşoare în faza iniţială, de avizare, a proiectului, fapt ce nu provoacă întârzieri.

Săpăturile arheologice preventive desfăşutare în România ultimilor 16 ani au salvat mii de situri de la distrugere. Prin cercetarea acestor obiective arheologice perspectiva asupra istoriei vechi a României a fost modificată semnificativ. Dovadă stau numeroasele articole şi cărţi de specialitate în care aceste cercetări au fost publicate.

Trebuie precizat faptul că observaţiile de mai sus sunt valabile şi pentru judeţul Arad. Cercetările arheologice efectuate în ultimii zece ani au dus la descoperirea a peste 200 de noi situri şi excavarea a peste 50 dintre ele. Pentru a avea un termen de comparaţie, precizez că în scurta perioadă menţionată a fost salvat mai mult patrimoniu decât în cei aproximativ 150 de ani de arheologie.

Aş dori să închei prin a spera ca arheologii să înţeleagă că investiţiile nu sunt realizate doar pentru a cerceta un sit, totodată militez ca investitorii să susţină salvarea şi valorificarea patrimoniului naţional prin toate măsurile puse la dispoziţie prin cadrul legislativ existent.

 

Victor Sava

Recomandările redacției