Despre congresul mai mic sau Spirala USR: cum le-a „plouat“ în gură neomarxiștilor

0
434

Partidele românești de guvernământ și-au stabilit conducerile, în urma congreselor organizate cam în aceeași perioadă. Atât PNL, cât și USR-PLUS și-au schimbat liderul, fiecare având parte de circul său. Dacă despre penibilul congres „democratic“ al PNL s-a tot scris și s-a tot vorbit, fiind super mediatizat, despre fratele mai mic, mai năbădăios și neascultător al USR, lucrurile s-au desfășurat într-o taină mare, învăluite în discreție. Nu, sub nicio formă această discreție nu poate fi tradusă drept „eleganță“ – așa cum le-a plăcut celor de la USR-PLUS să spună.

Ascunderea de ochii lumii, secretomania este o etichetă a neomarxiștilor. Modul lor favorit de operare nu este la vedere, nu este pe față, ci… pe la spate.

Există însă și similitudini între cele două congrese. Ambele partide au dat o palmă la un rahat. Au schimbat pe dracu cu tac-su. Primul și-a făcut deja numărul și s-a dus cu tot cu PNL în cosmos. În gaura neagră a istoriei. În PNL începe să se simtă mireasma hoitului. Miroase a stârv de PNȚCD.

Și din nou apar asemănările. Cîțu a dus PNL în cosmos. Dincolo, Dacian Julien Cioloș, noul guru al partidului, povestește cu seninătate cum în tinerețe își căuta „lumina vieții“, își găsea răspunsurile existențiale înghițind lichidul „purificator“ cu care își „spăla“ Bivolaru adepții. Îmi cer scuze cititorilor pentru asemenea imagini pe care le descriu, însă sunt cât se poate de reale. Pentru cei care au uitat, Gregorian Bivolaru urina deseori peste cei prezenți la spiralele Misa, iar „ucenicii“ savurau încântați „îmbăierea“. Iar Dacian Julien Cioloș, liderul unui partid politic din România, care s-a aflat și la guvernare, participa la astfel de… întruniri, în cadrul cărora își căuta „sensul existențial“. Acuma, ce o fi fost în mintea celor de la USR de au votat așa ceva, nimeni normal nu poate înțelege. Probabil nici oferta nu a fost prea darnică.

Dar mai sunt similitudini între cele două partide. În PNL miroase a stârv, în USR a… lichid gălbui, stătut. Partidul care aduce un „suflu nou“ în politica românească, care „revoluționează statul român“ și care „înlătură cutumele sistemului ticăloșit“ își alege drept președinte un ucenic de-al lui Bivolaru, un om vechi în politica mioritică, uns cu toate alifiile și fost premier, un om care își caută axa în Spiralele Misa, unde se adunau oameni goi pe plajă, nutrind după… elixirul eliberator al unui dement pervers și manipulator.

Ar trebui să ne mai mire fetișul celor din USR pentru bărbații gravizi, aprecierea lor pentru relațiile homosexuale, râvna pentru a-i învăța masturbarea pe copii încă de la cele mai fragede vârste, confuzia lor – a USR-iștilor – față de genuri sau ura pentru valorile tradiționale, creștine și morale ale identității noastre naționale?

PNL a făcut mult rău acestei țări prin guvernarea eșuată a învinsului Cîțu. Dar PNL are o istorie plină de glorie, este un partid căruia statul român îi datorează enorm. În penitenciarele comuniste ale totuși statului român zac oseminte ale veteranilor PNL, care și-au jertfit viața, familia și tot ce au avut mai sfânt pentru destinul acestui popor. Dincolo, ce ne poate oferi USR-ul? La ce ne putem aștepta din partea unui asemenea sistem valoric, precum cel al USR?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.