Deviza fostei coaliții de guvernământ a fost „un pic mai bine pentru toți românii”. A crescut salariile și pensiile, a aruncat în dreapta și în stânga cu diverse pomeni electorale, dar, în loc să câștige electorat, a căzut vertiginos, împotriva PSD manifestându-se mulți dintre beneficiari. Cum se explică aceas­tă anomalie? Personal, înclin să cred că o cauză a fost dezamăgirea celor care credeau că „dreptate până la capăt” nu se referă doar la justiție, ci, mai ales, la scăderea uria­șei discrepanțe între veniturile celor de rând și ale clasei dominante. În loc să scadă, aceasta s-a adâncit, iar oamenii au început să-și spună că, sub masca unei creșteri a veniturilor lor, s-a dorit doar asigurarea spo­ririi îmbuibării celor mari și bogați. PSD a tot promis că va elimina pensiile speciale, dar nu a făcut-o. A promis că nu vor mai exista salarii nesimțite pentru niște politruci înfipți în administrație, dar acestea au crescut. Acum, premierul Ludovic Orban promite îngheţarea indemnizaţiilor celor care ocupă funcţii de demnitate publică, pentru ca acestea să nu mai crească atunci când este majorat salariul minim. Adică, exact o măsură pe care electoratul de stânga o aștepta de la Guvernul PSD. Orban arată care sunt modalitățile de punere în practică a acestei măsuri: fie vor fi incluse în cuprinsul legii buge­- ­tului de stat anumite reglementări specifice pentru exerciţiul bugetar, fie va fi emisă o ordonanţă de urgenţă „trenuleţ“, care cuprinde diferite măsuri ce sunt luate în pers­pectiva anului bugetar următor. Se observă lesne că, departe de a se avea în vedere „normalizarea” României, măsurile sunt doar pe termen scurt, pentru anul bugetar 2020. Nu contează, alegătorii nu știu că după aceea, adică după alegerile parlamentare de anul viitor, se vor lua cu totul alte măsuri, care nu vor mai viza clasa dominantă, ci tot contribuabilul de rând, care va trebui să plătească inclusiv prețul așa-zisei „normalizări”.
Ce le mai spune Orban oamenilor de rând? Că îi va da afară pe toți cei care au fost angajați în sectorul public pe bază de pile și carnet de partid, fără să aibă altă sarcină decât să ia salarii babane, pe spinarea poporului. „Toate structurile care au scheme umflate vor fi reorganizate, vor fi remodelate şi lucrul acesta poate să ducă şi la plecarea unor angajaţi din sistem, dar este normal. Gândiţi-vă că de la 1 ianuarie 2017 au fost angajaţi în sistemul public peste 60.000 de angajaţi noi, mă refer la guvernările PSD, dintre care foarte mulţi nu au parcurs etapele normale ale ocupării unei funcţii pu­blice, ci pur şi simplu au fost băgaţi pe uşa din dos, probabil cei mai mulţi pe bază de relaţii de rubedenie, pe bază de carnet de partid la PSD sau pe baza altor tipuri de relaţii mai degrabă personale decât pe baza unor criterii serioase de angajare în sectorul public”. Ce se va întâmpla, de fapt, știm cu toții: lucrurile vor sta la fel, doar că în loc de PSD va fi PNL. Este posibil ca, în scurtul mandat al lui Orban doar să fie mătrășiți PSD-iștii, fără să fie înlocuiți cu PNL-iști, pentru a convinge electoratul că totul este pe bune și trebuie să voteze ca atare, dar după aceea, să te ții!
O măsură pe muchie de cuțit, care comportă multe riscuri, inclusiv acela al scoaterii din sistem a unor profesioniști de care este absolută nevoie, dar o măsură pe placul poporului, este interzicerea cumulului pensiei cu salariul din sistemul de stat. El spune că nu este normal ca persoane care s-au pensionat şi beneficiază de pensie să beneficieze şi de un venit din sistemul public. „Nu e normal ca persoane care s-au pensionat și beneficiază de pensie să beneficieze și de un venit din sectorul public. Aici este vorba de a nu permite ca cineva care s-a pensionat și e vorba de mulți care s-au pensionat la 40 și ceva de ani din poliție sau alte structuri și care după ce s-au pensionat și au dobândit niște pensii mari mai cumulează și venituri în sectorul public. E vorba de a nu permite ca persoane care s-au pensionat să poată cumula simultan pensia cu un venit din sistemul public. Dacă vor să lucreze în privat nu avem niciun fel de problemă. Nici dacă vor să își continue activitatea nu avem o problemă, dar să aleagă între pensie și venitul dobândit din salariu”, zice Ludovic Orban.Teoretic, are dreptate, dar practic este mai greu, iar acest lucru se va vedea după aceea, când guvernanții se vor ruga de specialiști să mai și muncească după pensionare. Da, dar la ora aceea va fi alt guvern, ales inclusiv ca urmare a acestor măsuri cu caracter temporar și nicidecum permanente.

Recomandările redacției