Despre eleganţă şi stil

Victor Ciorbea s-a născut în Ţara Moţilor, una dintre cele mai sărace regiuni din tot spaţiul românesc, iar în politică
s-a strecurat din mişcarea sindicală. Prin urmare, atât prin născare, cât şi prin formare socio-politică, dumnealui ar trebui să-i reprezinte pe cei mulţi şi năpăstuiţi. Numai că, de la înălţimea demnităţii de „Avocat al Poporului” – expresia în sine conţine absolut toate nuanţele comuniste de cuviinţă şi i se potriveşte, unui fost membru PNŢCD, ca doaga pe pian – dumnealui se dă de toţi pereţii să-l apere pe „boiernaşul” Sorin Oprescu, cel care
s-a îmbogăţit peste măsură furând din banul bucureştenilor de pe ambele maluri ale Dâmboviţei. După ce n-a strălucit prin nimic în fruntea sindicatelor bucureştene, după ce ne-a stins, tuturor românilor, luminiţa de la capătul tunelului, pe vremea groaznicului îngheţ cederist şi după ce a lichidat şi ultimele tresăriri ale doctrinei creştin-democrate din spaţiul mioritic, Victor Ciorbea se încăpăţânează să rămână şi cel mai slab Avocat al Poporului. Pe de altă parte, nici nu merita să-şi şteargă altfel dâra pe care  a lăsat-o în trista noastră istorie post-decembristă… Revenind la puşcăriabilii care au ajuns să umple astăzi pivniţele Beciului Domnesc, am fi tentaţi să-i considerăm ca fiind unii „de lux”. Nici pome­- neală! Sunt fel de fel de neisprăviţi din absolut toate categoriile  sociale, care au furat de la căpătâiul bolnavului, din năframa văduvei, din blidul copilului şi din căciula săracului, lăsând România în urma tuturor ţărilor europene civilizate. N-au nici măcar eleganţa căirii. Din această cauză nu prea vedem părinţi duhovnici înghesuindu-se pe uşa Arestului Preventiv, ci doar avocaţi specializaţi în „proceduri” şi, eventual, medici titraţi, capabili să determine o internare prin „rezervele” de lux ale spitalelor capitalei. Nici cu abuzurile de conştiinţă nu stăm prea bine, încercarea de suicid a lui Adrian Năstase trecând mai degrabă drept o hilară poveste de descărcare a unei arme de vânătoare. Probabil că din acest motiv samuraii japonezi, care ajungeau să-şi păteze onoarea, invitau la seppuku şi câţiva martori, pentru a evita ruşinea răzgândirii… În ultima perioadă, văzând şi mandatul cu care s-a prezentat la post noul ambasador american, în ceea ce priveşte combaterea corupţiei prin flancul estic al NATO, protipendada penală a clasei politice autohtone a demarat un amplu proces de construire a primei vile, în care să-şi petreacă perioada arestului la domiciliu. Abia acum înţelegem această prevedere a noului Cod Penal, care favorizează pe deplin clasa avută a României. Ca mâine, alianţele politice se vor face şi desface în astfel de imobile, iar anii petrecuţi la popreală vor fi contabilizaţi ca spor de pregătire politică. Nu este exclus, mai ales în patria unde demnitarii şi parlamentarii şi-au tras nişte pensii speciale, care sfidează orice norme ale bunului-simţ. Parcă tot mai mult mă apucă dorul de un Ioan Alexandru, Ioan Raţiu, Corneliu Coposu, Alexandru Paleologu, dar şi de contemporani ca Bălăceanu-Stolnici, Ionescu-Quintus, Sever Voinescu, Andrei Pleşu, Ion Caramitru etc. – toţi oameni care nu şi-au dat şi nu-şi vor da cinstea pe ruşine.