S-a creat o adevărată isterie lagată de anumite măsuri pe care actuala guvernare doreşte sau este chiar pe cale să le adopte. Dintre acestea aş aminti doar două, cea privind pilonul doi de pensii, respectiv cea prin care se doreşte ca de la anul contribuţiile la stat să fie plătite exclusiv de către angajat. La fiecare dintre cele două voi avea câte un scurt intro, pentru conformitate.
Mai întâi, în ceea ce priveşte pilonul doi de pensii. Această măsură a fost introdusă ca o formă de protecţie asupra unei părţi din contribuţia pe care o anumită categorie de salariaţi o au la fonsul de pensii. Astfel, în mod obligatoriu, în funcţie de vârstă, unii salariaţi plăteau cotizaţia obligatorie la fondul de pensii atât în fondul public, cât şi într-un fond privat, presupunându-se că zona privată este mai protejată decât cea publică. Acum, Guvernul Dragnea (nu-mi pot scoate ideea din cap!) doreşte ca acea parte privată să revină la matcă, adică în fondul public. Sigur, scopul actualei guvernări este de a încerca să rebalanseze cât de cât deficitul bugetar creat prin „dărnicia” cu care au fost oferite diferite creşteri salariale sau de pensii. Logic şi neplăcut, totodată! Dar, în aceeaşi măsură şi oarecum corect. Repet, cotizaţia spre zona privată din pilonul doi nu a fost şi este una suplimentară, ci face parte din întregul pe care cotizantul este obligat prin lege să contribuie la fondul de pensii. Grav ar fi fost dacă un cotizant ar fi plătit, suplimentar obligaţiilor, o sumă la un fond privat de pensii, iar Guvernul ar fi atentat la acei bani. Atunci era furt. Sau naţionalizare, dacă vreţi. Aşa, din momnent ce aceste cotizaţii din pilonul doi sunt obligatorii, „deturnarea” cotizaţiilor dinspre privat înspre zona publică este un act ce poate fi făcut. Sau, ca să păstrăm un principiu juridic, prin aceeaşi măsură – adică printr-un act legislativ – prin care s-a decis ca o parte din pensie să fie deviată, repet obsesiv obligatoriu, spre zona privată. Adică, dacă am putut duce dinspre fondul public o parte din cotizaţie, de ce să nu putem face şi calea inversă? Mai rămâne semnul de întrebare privitor la cotizaţia acumulată până acum, în fondul privat. Consider că aici statul nu are voie să intervină, fie şi prin faptul că o lege nu se aplică retroactiv. Astfel, cei care au acumulat până acum nişte bani la un fond privat, vor rămâne cu aceşti bani. La care, bineînţeles, pot contribui în continuare, dar din sume suplimentare, nu din cele prevăzute de lege ca fiind destinate fondului public de pensii. Şi, ca să fiu şi concis, în fond echilibrul sistemului de pensii este dat de solidaritatea între generaţii, nu de cotizaţia acumulată. Dacă ar fi să ia pensie (una echivalentă cu salariul avut la momentul pensionării) în funcţie de contribuţie, dintr-o „puşculiţă” în care a tot cotizat, un pensionar şi-ar epuiza fondul în maxim 5 ani, oricât de dibaci ar fi fondul de pensii privat şi oricât de bine i-ar fi investit şi gestionat banii. Repet, în condiţii optime. Dar dacă fondul privat a investit prost, iar banii nu mai sunt sau sunt foarte puţini? Mi-e şi groază să mă gândesc. Iar explicaţia liniştitoare „Ştiţi, fondul nostru este reasigurat” este atât de ilară încât mi-e şi mai groază să mă gândesc la o reacţie în lanţ a falimentelor.
Cât despre cel de-al doilea subiect, spaţiul şi timpul fiind limitate şi nedorind să-l minimalizez în câteva cuvinte, îl voi aborda la următoarea noastră „întâlnire”.

Recomandările redacției