În anii de liceu, mai ales în filmele americane, adolescenții sunt ahtiați după popularitate. Fetele devin majorete, iar băieții sportivi și orice narațiune se petrece pe această „scenă”, în care puțini îndrăznesc să fie diferiți. Dacă ne referim la filme, e adevărat că cel diferit devine cel mai adesea protagonistul acțiunii, dar asta este deja altă discuție.

La nivel personal însă, popularitatea după vârsta de 30 de ani nu mai este atât de importantă pentru oameni, pentru că până atunci aceștia ajung să aibă o gândire critică. Sigur că într-un context de afaceri sau politic, oameni în toată firea mizează încă pe ea fiindcă din asta vin bani și funcții. De aici importanța brandurilor sau a campaniilor electorale.

Omul fiind prin definiție un „animal social”, are, în continuare, nevoie să fie plăcut, admirat sau suținut de către alții. Ce se schimbă atunci? Eu cred că cei mai mulți oameni continuă „jocurile” sociale pe teme comune, ba chiar își doresc bani din marketing sau politică, dar la nivel intim devin cu totul diferiți.

Este exclus să fii trestie gânditoare și să nu te contrazici de câteva zeci de ori pe zi. Astfel, ca să vorbesc în nume propriu, este perfect acceptabil, cum zicea cineva în cursul zilei de azi, să scrii un text despre ceva, iar a doua zi modul în care tratezi acel subiect să fie complet diferit. Nu cred, la urma urmei, că trebuie să fii mereu consistent, ci doar să dai aparența consistenței în lucrurile importante. Am și o vorbă: „dialectica ne omoară!”.

Ce nu înțeleg din toată poliloghia asta – și poate se găsește cineva să îmi răspundă – e cum de unii oameni par să nu se maturizeze niciodată. Nu mă refer aici la modul de a se îmbrăca sau la muzica pe care o ascultă, nici măcar la glumele copilărești sau la viața personală – nu, deloc, îmi plac oamenii cu o inimă tânără – ci la lipsa totală de maturizare în concepții. Dacă îmi spune cineva că nu m-am schimbat deloc, tind să o iau ca pe o jignire, și totuși cunosc atâția oameni pentru care nu pare să existe nicio dinamică: sunt mereu curioși doar de subiecte superficiale, iar aceste subiecte se repetă în viața lor aproape timp de decade.

Aș vrea să am și o concluzie pe subiect, dar aceasta va fi probabil contrazisă în ora următoare. Ca încheiere însă, o să lansez aici o provocare pe care am citit-o într-un grup de filozofie, la care poate există printre cititori cineva care îmi poate răspunde. Întrebarea era „Care este cel mai important filosof?” Spunea cineva printre răspunsuri că „depinde de situație”. Acesta ar fi și răspunsul meu, fără a mă referi pur la circumstanțe. Aș adăuga că depinde și când ai luat decizia tristă că nu mai merită să explorezi…

Recomandările redacției