Peste 19.000 de pasageri și destinații noi – sunt în câteva cuvinte utimele realizări ale Aeroportului Arad și cele mai importante. După ani de zile în care, aeroportul arădean a fost pe linie moartă, de ceva timp a prins aripi. Mai precis, ultimii noi ani au însemnat dezvoltarea activității prin introducerea de curse charter spre destinații noi și implicit un trafic mai mare de pasageri. Toate acestea au creat premisele pentru o extindere mai mare. Deși, deocamdată nu sunt operate curse regulate, de anul viitor, noua destinație de vacanță cu plecare de pe Arad va fi disponibilă – Tunisia. În plus, reprezentanții Aeroportului Arad și cei ai Consiliului Județean susțin că se poartă negocieri cu alți operatori.

Așadar, arădenii vor avea parte şi în vara anului viitor de vacanţe în Tunisia. Însă este vorba de un nou operator. Vorbim despre o cursă săptămânală, ce va fi operată în fiecare miercuri.

Detalii au fost oferite în cadrul unei conferințe la care au fost prezenți Răzvan Cadar, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Ovidiu Moşneag, directorul Aeroportului, Haithem Souani – directorul Amara Tour, Raja Amarr – director al Oficiului Naţional de Turism din Budapesta şi Iulia Şandru – commercial manager Amara Tour.

Reprezentanții Aeroportului Arad susțin că aeronava cu care se opera pe această destinație până acum nu s-a pretat aeroportului și nici fostului operator, aceasta fiind de prea mari dimensiuni. „Nu am stat și am căutat repede un alt operator și am găsit. Pe cursă, încărcarea era de aproximativ 100 pasageri până acum. Vom funcționa mai bine pe o aeronavă ceva mai mică, de 76 de locuri, din 2020“, a spus directorul Aeroportului Internațional Arad, Ovidiu Moșneag.

Noi destinații – în negociere

 Primul zbor spre Monastir (Tunisia) va fi pe data de 10 iunie 2020, iar ultimul va fi programat în data de 23 septembrie 2020. „Ne dorim să extindem destinaţiile spre care arădenii vor călătorii cu plecare de pe Aeroportul Arad. Ne bucură faptul că am început această colaborare cu firma Amara Tour, unul dintre tour operatorii cu multă experienţă în domeniul turismului, care va pune la dispoziţia arădenilor un charter de 76  de locuri spre Tunisia. Este un bun început, care ne dă încredere că această colaborare va fi una de succes, ce va continua cu zboruri de vacanţă spre una dintre cele mai populare locaţii – Grecia”, a declarat Ovidiu Moşneag, directorul Aeroportului Internaţional Arad.

Cei de la Consiliul Județean subliniază că, pe lângă cursele estivale, mai variate începând din 2018-2019, se speră în introducerea de curse regulate „Cursele estivale, de Turcia și de Tunisia, demonstrează faptul că Aeroportul din Arad are atât potențial, cât și capacitatea de a fi performant. Intrarea Aeroportului Internaţional Arad într-un circuit internațional a fost una dintre preocupările noastre. Încă de la preluarea mandatului s-a mizat foarte mult pe turism și pe contribuția pe care o poate avea la dezvoltarea Aradului. Încercăm să dezvoltăm şi alte curse charter, dar şi curse regulate, investim în Aeroport, pentru ca acesta să corespundă din punct de vedere al standardelor internaţionale solicitate”, a declarat Răzvan Cadar, vicepreşedintele CJ Arad.    

Amara Tour este o agenţie Tour Operatoare nouă pe piaţa românească, având experienţă de 10 ani în domeniul turismului. Agenţia a lansat zboruri charter către destinaţii consacrate şi iubite de turiştii români: Egipt, Tunisia şi Turcia.

Cât privește traficul, în cifre, în 2018, Aeroportul Arad avuse un total de 11.367 de pasageri, iar în 2019, numărul acestora a ajuns la 19.733.

„Din anul 2018 până în anul 2019 numărul turiştilor a crescut mult. Am început operarea cu zboruri doar din Cluj spre Tunisia, Turcia şi Egipt. În anul 2019 am inclus noi oraşe în care am efectuat noi zboruri cum ar fi Oradea, Târgui-Mureş sau Suceava. Din anul 2020 vom include Aradul, Satu Mare şi Baia Mare. Partenerii locali au o experienţă vastă în domeniul turismului, iar companiile aeriene sunt companii cu renume internaţional”, a subliniat Iulia Şandru, commercial manager al Amara Tour.

Vizavi de prețuri, acestea vor pleca de la 390 de euro, pentru un sejur de 7 zile, la un hotel de trei stele, all inclusive, cu toate taxele incluse.

 

Recomandările redacției