Teoretic, Dorobanțiul și Sântana ar fi trebuit să facă ultimele reglaje înainte de primele partide pe puncte în noua stagiune, doar că au avut prea multe absențe pentru a-și atinge în întregime obiectivul.
Concediile de vară, proble­mele medicale și de ordin perso­nale le-au răpit celor doi antrenori destui jucători, ca: Horvath, Ro­bert Szabo, Szelelky sau Ando, în dreptul trupei lui Ciubăncan și Moisă, respectiv Șoltesz, Csurka, Drida, Florea, Martin sau Topac, în cea a „uniriștilor”. Colac peste pupăză, Dinu Donca l-a mai pierdut și juniorul Josan, care avea să-și pună glezna în ghips chiar sâmbătă seara după un duel nefericit cu un adversar.
Echipele și-au împărțit golu­rile, prin Darius Lăsculescu (2), respectiv Peia (dintr-un penalty obținut de Drăgan) și Lanțoș. „Am avut trei copii de 15, 16 ani ani în primul unsprezece, iar în doua repriză au mai intrat doi. În aceste condiții, eu zic că am făcut un meci bun împotriva Sântanei, în special primele 55-60, atât cât ne-a ținut condiția fizică, după care am căzut puțin. Dacă avem marea parte a echipei de bază eu zic că putem spera la un succes în prima etapă, contra Zăbraniului”, a menționat Ma­rius Ciubăncan. „Începem să arătăm din ce în ce mai bine, dar și e cazul căci săptămâna viitoare jucăm în campionat. Dacă ne revin și oamenii din vacanță, plus accidentații, altă culoare va avea echipa. Mai trebuie să prindem concentrarea specifică meciurilor oficiale, căci și astăzi am greșit de câteva ori și am fost rapid taxați”, a menționat și Dinu Donca.
Formații:
Dorobanți: Szabo – R. Lăsculescu, Pistrui, Apostol, R. Costa – Nadiu, Vaștag – R. Țîru, Georgiu, D. Toth – D. Lăsculescu. Au mai jucat: Pașcalău, Stancu, D. Don, Szoke, Sas
Sântana:  Matiș – Paven, Peia, Brozbic, Lanțoș – Bodea, Vuin Matei – Josan, A. Drăgan, Ungur. Au mai jucat: Vârciu, Cioară, Ciocan.

Recomandările redacției