nottaraDeţinuţii din Arad au avut ocazia de a participa la Festivalul de Teatru pentru Deţinuţi „MultiArt“, desfăşurat zilele trecute la Teatrul „Constantin Nottara“ din Bucureşti.
Evenimentul, unic în spaţiul european, a fost organizat de Direcţia de Reintegrare Socială din cadrul Admi­nistraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cu sprijinul Biroului Relaţii Publice şi Mass-Media şi cu contribuţia tuturor penitenciarelor implicate în program:  Arad, Codlea, Baia Mare, Brăila, Jilava, Rahova. Piesa interpretată anul acesta de cei care-şi ispăşesc pedepsele priva­tive de libertate în Penitenciarul Arad a fost  „Familia Adams“, o adap­tare de 50 de minute a lui Iulian Gliţă după filmul omonim.
Banii obţinuţi vor fi folosiţi în promovarea activităţilor de reintegrare    socială din penitenciare, deţinuţii     fiind recompensaţi cu diplome de participare din partea echipelor de ma­nagement.
(G.S.)

Recomandările redacției