stratila1UTA s-a întors vineri de la Moneasa și a marcat sfârșitul cantonamentului printr-un amical cu Ripensia Timișoara.
Roli Nagy, Radu Anca și Seba Huțan au început cu Bodea – Voicu, Botiș, Blănaru, Burlă – Strătilă, Tudor, Chindriș, Piț – Rus, Ousmane. Dincolo, Radu Suciu și Ovidiu Olariu
i-au trimis în teren pe Carlaonț – Nohai, Firuț, Ciobai, Toma – Francescu, Stoi – Rațiu, Ungureanu, Popa – Barburescu.
În debut de meci, trupa de pe malul Begăi a închegat câteva acțiuni bune finalizate cu șuturi din preajma suprafeței de pedeapsă arădene. Bodea a fost precis de fiecare dată și poarta arădeană a rămas intactă.
Show Strătilă!
Trecând peste oboseala post-cantonament, Strătilă a dat semnalul trecerii UTA-ei în atac și a deschis scorul la jumătatea primului act, finalizând plasat o așezare a lui Cipri Rus, 1-0.
Mijlocașul a fost protagonistul unui moment rar, obținând două penalty-uri – ambele clare – în două minute! Primul l-a executat el, mingea a lovit bara, i-a revenit, a trimis-o în poartă, dar arbitrul Nicoraș a anulat corect golul pentru jucarea mingii de două ori. Replay peste 60 de secunde, de această dată Adi Voicu și-a potrivit mingea la punctul de la unsprezece metri și a transformat perfect, 2-0.
Aripa mai tânără, depășită de ripensiști
Distribuțiile s-au modificat radical la pauză. UTA: Bodea – Wild, Cotoc, Filaret, Suslak – Prună, Dobrean, Copil, Vlad – Bulza, Hlistei. Mara avea să mai intre în locul lui Bodea, apoi Burlă și Ousmane au mai primit câteva minute de joc. Pentru ”Ripi” au jucat Rădulescu – Luca, Ciobai, Solomon, Toma – Zaluschi, Vasilcin – Mediop, Briciu, Bobină – Rațiu.
A fost repriza timișorenilor, a căror prospețime i-a dus la prima victorie împotriva UTA-ei. Rațiu a redus diferența, Mediop a egalat, Briciu i-a adus pe vizitatori în avantaj și același Mediop a stabilit scorul final, 4-2 pentru Ripensia.
UTA a avut weekendul liber, iar miercuri e față în față cu Poli. Duelul cu team-ul lui Dan Alexa va avea loc la Șiria.

Recomandările redacției