Dezastru total şi la simularea bacalaureatului: nici măcar jumătate dintre candidaţi nu au obţinut notă de trecere

1
353

bacalaureatDupă ce elevii de clasa a VIII-a din judeţul Arad au obţinut printre cele mai proaste rezultate din ţară la simularea evaluării naţionale, a sosit rândul celor de-a XII-a să se facă de râs. Rezultatele de la simularea examenului de bacalaureat sunt de-a dreptul penibile, ceea ce demonstrează că învăţământul arădean se îndreaptă, cu paşi siguri, spre prăpastie. Procentul de promovabilitate la filiera tehnologică este de 3.65% pentru clasa a XI a şi de 10.42% pentru clasa a XII a. Nici liceele din filiera vocaţională nu au demonstrat că fac şcoală, procentul de promovabilitate pentru clasa a XI a fiind de 13.95% şi de 27.27% la clasa a XII a. Dezastru a fost şi la filiera teoretică, unde procentul de promovare nu a depăşit 27% pentru elevii claselor a a XI a şi de 37% pentru cei de-a XII a.

Cea mai bună prezenţă s-a înregistrat la Liceul Special „Sfânta Maria” Arad (66.67%), Colegiul Naţional „Moise Nicoară” Arad (60.59%), Liceul Baptist „Alexa Popovici” Arad (47.27%), Liceul Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal” Arad (32.03%) şi Seminarul Teologic Ortodox Arad (25.00%), pentru elevii de clasa a XI-a. La clasa a XII-a, cea mai bună prezenţă s-a înregistrat la Colegiul Naţional „Moise Nicoară” Arad (66.67%), Colegiul Naţional „Vasile Goldiş” Arad (58.82%), Liceul Special „Sfânta Maria” Arad (58.33%), Liceul Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal” Arad (52.42%), şi Liceul Baptist „Alexa Popovici” Arad (41.82%).

Nici măcar un 10

Unităţile şcolare cu elevii care au obţinut cele mai mari medii la simulare, la clasa a XI a: Liceul Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal” – 9.70, Colegiul Naţional „Moise Nicoară” Arad – 9.55, 9.50 şi 9.20, Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta” Arad – 9.20.

Unităţile şcolare cu cel mai mare număr de elevi cu medii peste 5 (atât la clasa a XI a cât şi la clasa a XII a) au fost Colegiul Naţional „Moise Nicoară” Arad, Colegiul Naţional „Vasile Goldiş” Arad, Colegiul Economic Arad, Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta” Arad şi Liceul Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal” Arad.

Numărul de elevi cu note între 5 și 5,99 la clasa a XI-a a fost de 412, iar la clasa a XII-a – 380.

Evident, nici un rezultat de nota 10 nu a fost înregistrat.

Inspectoratul, în cârdăşie cu cele mai slabe licee

Pentru a evita situaţia neplăcută de la simularea evaluării naţionale, când ziarul nostru a cerut lista cu măsurile concrete ce vor fi luate împtriva conducerilor unităţilor şcolare unde nu s-a înregistrat nici măcar un promovat, Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad a preferat să nu mai facă publică denumirea şcolilor cu rezultate slabe la simularea de la bacalaureat. Conducerea inspectoratului s-a mărginit la a da publicităţii doar numărul liceelor cu rezultatele cele mai slabe, adică şapte la clasa a XI-a şi cinci la clasa a XII-a.

Referitor la măsurile care vor fi luate, acestea au fost destul de ilare: „Conform prevederilor din procedura M.E.N. nr. 29705, privind organizarea şi desfăşurarea  simulării examenului de bacalaureat naţional în anul şcolar 2013 – 2014,  rezultatele obţinute la probele din cadrul  simulărilor naţionale nu se contestă, respectiv nu se trec în catalog. Rezultatele obţinute de elevi vor fi  analizate la nivelul fiecărei unităţi şcolare, împreună cu cadrele didactice de specialitate. Elevii vor avea posibilitatea să-şi vadă lucrările, să identifice greşelile, precum şi să analizeze modul de rezolvare a subiectelor. De asemenea, în fiecare unitate şcolară se vor organiza  dezbateri la nivelul claselor, în şedinţele cu părinţii, la nivelul catedrelor de la disciplinele simulate, precum şi la nivelul consiliului profesoral. În urma analizelor unitatea şcolară va stabili un plan remedial, cu măsuri de îmbunătăţire şi programe de sprijin pentru elevii din clasele a XI a şi din clasele terminale“, a declarat prof. Claudius Mladin, inspectorul şcolar general al judeţului Arad.

1 COMENTARIU

  1. Palnuri peste planuri, „reforme” care sa duca la ingroparea totala a sistemului de invatamant. Un invatamant de calitate inseamna exigenta reala fata de profesori si elevi – daca e dovedit ca profesorul e slab pregatit, nu are pretentii fata de elevi, priveste scoala numai ca un loc de unde primeste niste bani cu care sa traiasca, si nu ca pe o vocatie – o legislatie corecta ar permite ca in acel moment „cadrul didactic” sa fie dat afara definitiv din invatamant. Daca elevul nu este interesat de scoala – afara cu el, repetent sau indrumat imediat spre un loc care sa-i asigure o pregatire corespunzatoare interesului sau capacitatilor sale intelectuale.
    Prea la moda a devenit liceul si facultatea, institutii din care sa iasa o multime de rebuturi. Ar trebui, de urgenta, reduse drastic cifrele de scolarizare din licee si facultati; mult mai multi sa fie indrumati spre scoli profesionale. Ca multi vor fi nemultumiti – asta e sigur. Inclusiv un foarte mare numar de cadre didactice care ar trebui sa paraseasca sistemul si car fac numai umbra pamantului. Nu au decat sa-si caute de urgenta alt loc de munca, nu invatamantul. Daca se continua asa, cu masuri de fatada „ce din coada au sa sune”, dezastrul din invatamant se va extinde la intreaga societate din Romania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.