Traseele turistice montane din județ au fost temă de dezbatere la Consiliul Județean, aici fiind prezenți reprezentanți ai asociațiilor de turism, precum și ai Serviciului Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Arad
Discuțiile s-au axat pe la amenajarea, întreţinerea şi reabilitarea traseelor turistice montane din judeţ, omologarea acestora, precum și pe situația turismului.
Au dat curs invitaţiei reprezentanţi ai Centrului Zonal Ecologic Arad, Asociaţiei „Condor Club” Arad, Asociaţiei „Veniţi cu Noi” Arad, Asociaţiei „Hoinarii Zărandului” şi ai Asociaţiei Speologice „Speowest” Arad. La întâlnire a participat şi Claudia Boghicevici, vicepreşedintele CJA.
Pe durata întâlnirii a fost făcută o prezentare a celor 50 de trasee turistice montane din judeţul Arad omologate încă din anul 2008 şi a traseelor turistice noi deschise în cursul anului 2015-2016 de Serviciul Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Arad: Valea Megheş – Peşterile Viezuroiu (Staţiunea Moneasa Munţii Codru-Moma), Brazii – Iacobini – Buceava-Şoimuş – Vf. Pleşu (Munţii Zarand) și Roşia Nouă – Vf. Tufari (Munţii Zărand).
Din cei circa 730 de kilometri de trasee turistice omologate, odată cu înfiiţarea Serviciului Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Arad, serviciu cu atribuţii privind sprijinirea şi dezvoltarea activităţii turistice în judeţul Arad, coordonarea şi supravegherea activităţii de amenajare, întreţinere şi reabilitate a traseelor montane, propunerea omologării sau a desfiinţării unor trasee montane, din anul 2013 şi până în prezent, au fost verificate/înregistrate pe GPS aproximativ 95% din trasee turistice montane din judeţ şi cca. 330 de kilometri de trasee de drumeţie montană şi de ciclism montan au fost reabilitaţi integral (semne de marcaj, 25 de panouri informative cu harţi şi informaţii despre trasee, 125 de stâlpi cu indicatoare, panouri şi semne de marcaj şi 335 de indicatoare de direcţie).
Traseu nou la Moneasa
Cât pivește planurile de amenajare/reabilitare a traseelor turistice în anul 2017/2018 a fost discutată posibilitatea deschiderii unui nou traseu turistic din Staţiunea Moneasa până în cariera de marmoră roşie şi refacerea semnelor de marcaj, montarea de panouri informative şi de indicatoare de direcţie la traseele: Hălmagiu – Culmea Găinii – Muntele Găina (bandă albastră), Muntele Găina – Vf. Bihor (bandă roşie), Conop – Valea Conopului – Sălaşele Nadăşului (triunghi roşu),  onop – Creasta Conopului – Debela Gora (triungi albastru), Barajul Tauţ – Nadăş – Debela Gora (bandă galbenă), Barajul Tauţ – Minişel – Văsoaia (cruce roşie), Barajul Tauţ – Văsoaia (cruce albastră), Halta Nadăş – Valea Nadăşului Debela Gora (bandă galbenă), Bârzava – Vf. Cioaca Popii (bandă albastră), Bârzava – Vf. Conceşti (punct albastru), Bârzava – Văsoaia (bandă galbenă), Traseul Sălaşelor Ţărăneşti (punct roşu), DN7/E68 – Petriş – Cobeşti – Roşia Nouă – Obârşia – Creasta Principală (Km 0) (bandă galbenă), Creasta Principală (Km 0) – Vf. Omeag – Tufari – Pleşu (bandă roşie) și Vârful Pleşu – Vârful Izoiu – Vârful Arsura – Valea Zugăului (bandă roşie).
De asemenea, mai multe trasee turistice au fost desființate.
În scopul deschiderii, reabilitării sau închiderii acestor trasee vor fi consultate şi primăriile comunelor în care sunt localizate aceste trasee şi după caz custozii ariilor protejate cât şi serviciile salvamont din judeţele învecinate în privinţa traseelor care sunt în zona de demarcaţie a judeţelor – Bihor, Alba și Hunedoara.

Recomandările redacției