Dezbatere pe tema învăţământului profesional la ISJ

0
262

În cadrul proiectului „Dezvoltarea programelor de tip ucenicie în formarea profesională iniţială în România (DAL-IVET)”, derulat de către Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic prin Programul Erasmus+ , “ National Authorities for Apprenticeships”, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Arad s-a organizat în data de 14.04.2016 o întâlnire cu membrii Comitetului Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social, la care au participat un număr de 19 persoane. La eveniment a participat și d-na Ildiko Pataki, coordonator regional al Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic.

În cadrul întâlnirii s-au prezentat următoarele: Prioritatea strategică a Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice privind „Reglementarea și implementarea la scară națională a învățământului profesional dual”; Master planul pentru introducerea de programe de tip dual / ucenicie în formarea profesională iniţială din România. Promovarea învăţământului profesional – acţiuni comune ale unităţilor de învăţământ profesional şi tehnic, inspectorate şcolare, operatori economici, asociaţii patronale, sindicate: consilierea şi orientarea şcolară şi profesională a elevilor; acţiuni antreprenoriale (Competiţii „Business Plan” şi Târgul Internaţional al Firmelor de Exerciţiu); programul de formare „Împreună construim punți – Stagiile de pregătire practică în învățământul profesional și tehnic” din cadrul proiectului DALIVET; valorizarea informaţiilor din Master planul pentru introducerea de programe de tip dual / ucenicie în formarea profesională iniţială din România.

La finalul întâlnirii, toţi membrii CLDPS şi-au arătat disponibilitatea de a valoriza informaţiile din „Master planul pentru introducerea de programe de tip dual / ucenicie în formarea profesională iniţială din România”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.