Dezintegrarea integrităţii…

Suntem din ce în ce mai mult doar niște cifre, tendințe și alte elemente de statistică în ochii şi în faptele mai marilor europeni şi mondiali. Nu doar noi, să fim bine înţeleşi. Fapt este însă că mulți dintre politicienii care ating un anumit nivel, ajung să fie loviţi de un sindrom. Acela al ruperii de realitate. Și sunt într-o fază când cred că le știu pe toate. Și chiar mai mult decât atât, ajung să creadă că doar ei au soluția și știu ei mai bine decât oamenii care i-au înscăunat ce trebuie şi ce nu. Iar de multe ori, ca să nu zicem de cele mai multe ori, sunt într-o continuă eroare. Și aleg cele mai proaste soluții.  Iar asta li se trage din faptul că vremelnicia unei funcții este sinonimă pentru cei mai mulţi dintre ei cu eternitatea. Și odată cu ea vine și intangibilitatea. Dar zilele din urmă ne arată că și această iluzie a căzut. Activitatea frenetică din ultimul timp a justiției pare să ne semnaleze că suntem într-o nouă eră. Cel mai recent caz, este cel al șefului de până mai ieri, a Agenției Naționale de Integritate, Horia Georgescu. Acesta
s-a „dezintegrat” în câteva zile. Pe de altă parte, faptele s-au petrecut în perioada 2008-2009, adică acum mai bine de cinci ani. Este un semn de întrebare, dar asta e o altă discuție. Cert este că Georgescu, asemenea altor… eșecuri, a fost pus pe funcție la o vârstă în care maturitatea este încă foarte departe. Iar trecutul său profesional nu indica mari realizări, care să-l propulseze într-o funcție de acest nivel. Pe de altă parte, mai marele integrității a fost una dintre vedetele a tot felul de rapoarte europene şi transatlantice. Iar asta îl îmbrăca în aura unui personaj situat deasupra oamenilor obișnuiți. Ceea ce nu era normal. Dar asta arată cu câtă superficialitate, reprezentanții instituțiilor internaţionale fac „documentarea” pentru a întocmi astfel de rapoarte.  Au greşit (şi) cu acest individ care dădea verdicte pentru alţii, în timp ce el era departe de definiţia… integrităţii. Nu e foarte obişnuit ca la treizeci şi un pic de ani să ai trei case, datorii de sute de mii de euro dintr-un salariu de bugetar, fie el şi de aproape zece mii de lei pe lună. Dar prejudiciul uriaş de 75 de milioane de euro cu care au fost supraevaluate despăgubirile ilegale acordate de către ANRP, din care comisie şi Georgescu făcea parte, poate fi o explicaţie. Ce se puteau face cu aceşti 75 de milioane de euro nu este greu de gândit. Asta
într-o ţară în care lipsesc mult prea multe. Dar aşa se întâmplă când banul pune stăpânire pe om. Proverbele spun că: „Lăcomia aduce pierderea celor ce se dedau la ea”. Mai important însă, decât eventualele condamnări ar fi recuperarea unei părţi cât mai consistente din prejudiciile aduse. Tocmai pentru motivele de mai sus. Altfel se confirmă, din nou, constatarea amară că istoria o scriu unii, dar de trăit o trăiesc alţii pe propria piele. Până atunci însă, publicul se va înfrupta din dezintegrarea… integrităţii.