„Consider cultura a fi o componentă absolut necesară a dezvoltării ca medic“

-D-le Gheorghe Furău, sunteţi un cunoscut şi apreciat medic ginecolog, un eminent conferenţiar universitar. Care a fost parcursul realizării dumneavoastră ca medic şi ca om? De când aţi ştiut că o să vă faceţi medic? Şi de ce neapărat ginecolog?

 -Vă mulţumesc, Petre Don,  pentru apreciere şi pentru şansa de a evoca o memorie atât de dragă mie, pe cea a părinţilor şi a localităţii natale. Şansa vieţii mele se leagă de cea a lui Andrasy Gyorgy, un renumit medic şi om de cultură, amintit cu multă căldură şi simpatie în memoriile foştilor deţinuţi politici de la Piteşti, care în toamna anului 1957, mă aducea pe lume printr-o manevră obstetricală curajoasă, o aplicaţie de forceps, efectuată la domiciliu, prin care salva şi viaţa mamei mele.

Am început studiile în localitatea natală, Valea lui Mihai, iar apoi le-am continuat la Liceul Teoretic „Emanuil Gojdu“ din Oradea. Chiar dacă am fost pasionat de matematică şi şah, am ştiut că voi deveni medic din perioada liceului, atunci când mama mea a spus că voi urma medicina. Mi-am ascultat părinţii şi am absolvit cursurile Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara, loc în care mi-am cunoscut şi pe cea care mi-a devenit ulterior soţie şi mamă a celor doi fii pe care îi avem împreună.

Formarea ca medic a început prin stagiatura efectuată la Spitalul Judeţean Arad, loc în care sub coordonarea unor practicieni desăvârşiţi, am avut şansa de a învăţa o abordare medicală centrată pe pacient şi pe nevoile acestuia, care mi-a folosit tot restul vieţii. Aş dori să le mulţumesc pe această cale unor mari medici şi oameni, cum ar fi: Dr. Simu, Dr. Maria Puşchiţa, Dr. Lazăr, Dr. Ududec, Dr. Hereţiu, Dr. Anastasiu şi nu în ultimul rând regretatului meu mentor, Dr. Varga Istvan. Am fost medic de familie în Vărădia de Mureş şi Pecica, dar şi în Cartierul Micălaca din Arad, pentru ca apoi să devin inspector în cadrul DSP Arad pe probleme de sănătatea mamei şi copilului. Am condus Maternitatea Arădeană în calitate de director pe o perioadă de 6 ani, iar după aceea am ocupat funcţia de medic şef-secţie, pe care o deţin şi în prezent.

Admit fără părere de rău că am ales obstetrica şi ginecologia ca specialitate în care să mă perfecţionez la insistenţele soţiei mele, cu toate că la momentul alegerii consideram că mi-ar fi fost mai potrivită o specializare a medicinii interne sau poate cardiologia. Ulterior am descoperit că obstetrica şi ginecologia oferă o şansă unică medicului, aceea de a aduce pe lume o viaţă şi nu doar de a oferi vindecare şi alinare suferinţelor semenilor. De la prima naştere pe care am asistat-o şi până în prezent continui să rămân fascinat de magia şi spectacolul apariţiei vieţii umane, în care ca şi medic ai şansa de a ocupa un loc privilegiat, de a vedea primul bucuria din ochii proaspetei  mămici la vederea copilului pe care l-a purtat în pântece timp de nouă luni. O altă dimensiune care face ginecologia o specialitate aparte este comunicarea cu FEMEIA în toate momentele vieţii. Această comunicare este una bazată pe o încredere totală ţinând cont de delicateţea problemelor ce trebuiesc soluţionate şi obligă medicul la o perfecţionare continuă, iar legat de perfecţionarea în această specialitate, ţin să le mulţumesc Dr. Octavian Milincu şi Dr. Ioan Dutca, doi prieteni dragi de la care am învăţat şi cu care continui să colaborez şi în prezent.

 – În calitate de cadru didactic aţi participat la mai multe sesiuni ştiinţifice internaţionale, aţi publicat mai multe lucrări de specialitate. Cum este percepută, d-le doctor, şcoala românească de medicină în general şi cea de obstetrică-ginecologie în mod special?

 -Învăţământul medical este o parte integrantă şi absolut necesară a profesiunii de medic. O dovadă că şcoala românească de medicină este una de calitate o reprezintă integrarea facilă a medicilor români în sistemele de sănătate vest europene şi nord-americane. Aminteam dedicaţia unor medici arădeni pentru răspândirea cunoştinţelor către noua generaţie de medici, dar poate o apreciere deosebită o merită curajul şi mai ales viziunea Acad. Prof. Dr. Aurel Ardelean, un demn urmaş al lui Vasile Goldiş, care a înfiinţat prima universitate privată din România. În cadrul acesteia, dezvoltarea şcolii medicale a fost una meritorie, ea reuşind să obţină un prestigiu recunoscut internaţional în contextul unei „concurenţe”, dar mai ales colaborări cu Facultăţi de Medicină de tradiţie: Szeged, Novi Sad, Timişoara, Cluj-Napoca. O dovadă a „competiţiei” cu UMF Timişoara o reprezintă organizarea în premieră naţională a Conferinţei Internaţionale de Chirurgie Ginecologică Minim Invazivă în acest an în Arad şi Timişoara. Este lăudabil efortul celor doi rectori „arădeni”- Prof. Dr. Coralia Cotoraci şi Prof. Dr. Marius Raica, dar şi a şefilor disciplinelor de obstetrică-ginecologie care au făcut posibilă această realizare, precum şi numeroase altele în domeniul educaţional şi ştiinţific medical.

Munca de cercetare ştiinţifică a fost apreciată de reprezentanţii şcolilor medicale europene, dovadă fiind multiplele premii şi distincţii obţinute de tinerii cercetători şi studenţi arădeni, dar şi iniţierea şi derularea unor ample proiecte comune de cercetare. În ceea ce priveşte dezvoltarea şcolii de obstetrică şi ginecologie, consider că prin intermediul Fundaţiei Ştiinţifice „Egon şi Ann Diczfalusy” pentru Sănătatea Reproducerii şi a manifestărilor organizate în parteneriat cu aceasta, medicii arădeni, dar şi cei din Euroregiune au avut imensa şansă de a audia lectori de prim-rang din lume şi de a veni în contact cu ultimele progrese în specialitate. Ţin să  amintesc succesul înregistrat de Şcolile de Primăvară şi de Toamnă cu tematică de obstetrică-ginecologie organizate împreună cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad şi calitatea deosebită a celor care au conferenţiat cu aceste ocazii.

Iar acum, pentru a răspunde întrebării dumneavoastră, aş spune că şcoala medicală românească este apreciată şi în plus prezintă un mare interes pentru proaspeţii absolvenţi, din rândul cărora o mare parte alege să profeseze în ţări în care profesia de medic este respectată şi finanţată corespunzător investiţiei în timp, dedicaţie şi educaţie. Sper ca şi România să redevină o astfel de ţară, iar exportul de materie cenuşie să se sisteze.

 – În România acestor ani se petrece un fenomen absolut îngrijorător: scăderea drastică şi periculoasă a natalităţii. Ce putem face ca să nu ne transformăm dintr-un popor de 24 de milioane de locuitori într-o ceată ceva mai mare? Reducerea avortului şi a anticoncepţionalelor ar putea fi o soluţie? Comentaţi, d-le doctor!

 -Consider utilă cititorilor dumneavoastră o scurtă divagaţie, în vederea unei mai bune înţelegeri a problematicii şi a răspunsului pe care vi-l ofer. De-a lungul carierei am fost preocupat de o serie de teme medicale cu repercursiuni directe asupra stării generale de sănătate. Dintre acestea aş dori să amintesc doar câteva: cancerul de col uterin şi diagnosticul precoce al acestei afecţiuni, natalitatea şi modificarea tendinţelor de finalizare a naşterii cu implicaţiile sociologice, medicale, economice şi psihologice aferente.

Natalitatea şi sporul populaţional sunt fenomene ce necesită un studiu aprofundat la nivel global, atât retrospectiv, cât şi sub raport de proiecţie pe termen mediu şi lung. Declinul populaţional la care faceţi referire a fost anticipat de Thomas Malthus la finalul secolului XVIII, care sublinia că sporirea populaţiei este limitată de mijloacele de subzistenţă. În secolul XX am asistat la o creştere exponenţială şi periculoasă a populaţiei la nivel global, pentru ca în această perioadă să fim nevoiţi să facem faţă consecinţelor complexe socio-economice ale acestui proces. Anticipând situaţia la care se va ajunge, atât Naţiunile Unite, cât şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii au finanţat spre finalul anilor 1970 Programul de Reproducere Umană, condus pentru o foarte lungă perioadă de timp de Prof. Dr. Egon Diczfalusy. Studiile sale şi ale colaboratorilor săi la care mi-a facilitat accesul, au evidenţiat o creştere demografică la nivel global, în contextul în care Europa va fi afectată de un declin populaţional şi de o schimbare dramatică a structurii populaţionale, trend care se va menţine şi se va accentua în următorii 50 de ani. Aşadar scăderea populaţiei nu este o problemă care afectează doar România, ci întregul continent. Dacă este să fac referire la variaţiile din cadrul Europei, studii recente la OMS prezentate în acest an la Arad de Prof. Dr. Luis Cabero Roura în cadrul Şcolii Internaţionale de Primăvară: „Infertilitatea – o abordare holistică”, relevă diferenţe semnificative. Astfel, pe fondul recesiunii economice globale s-a accentuat migraţia populaţiei, a scăzut natalitatea şi s-au accentuat diferenţele de structură populaţională. Cum se traduc toate acestea pentru România? Din punct de vedere al populaţiei: au „migrat” spre locuri de muncă mai bine remunerate din străinătate aproximativ 3 milioane de persoane de vârstă reproductivă, cu scăderea implicită a numărului de naşteri. În plus asistăm la o creştere a procentului de populaţie vârstnică cu posibile consecinţe socio-economice majore în viitorul mediu, la o accentuare a declinului moral al familiei şi la capacitatea redusă a clasei politice şi administrative de a asimila şi de a reacţiona la aceste transformări complexe ale societăţii. Pentru a condimenta cu şi mai multă sare această rană a societăţii româneşti a secolului XXI, voi face referire la calitatea nou-născuţilor şi îmi voi permite să vă adresez o întrebare retorică: „Câţi dintre copiii care se nasc astăzi, din cupluri care nu au loc de muncă şi îi „utilizează” în vederea obţinerii de ajutor social, credeţi că vor contribui la pensia dumneavoastră?”. Şi pentru a vă parafraza, aş face referire la un citat din C. Negruzzi şi la afirmaţiile lui T. Maiorescu, răspunzându-vă că nu doar numărul contează, ci şi calitatea, în speranţa că şi guvernanţii vor înţelege această problemă şi vor adopta măsuri legislative care să stimuleze cuplurile sănătoase să procreeze.

Problematica avortului şi a contracepţiei rămân o problemă a societăţii româneşti, dar în opinia mea nu de natură a influenţa semnificativ declinul populaţional. Făceam referire la declinul moral al familei pentru a putea face tranziţia la această întrebare. Familia contemporană are valori diferite în care crede şi principii diferite după care se guvernează. Asistăm la o îmbătrânire a populaţiei şi a cuplului, la amânarea momentului procreerii şi bineînţeles la o schimbare a stilului de viaţă, care toate pot genera probleme medicale noi, legate în special de infertilitate. Din păcate, concluziile studiilor pe care le-am efectuat pe tema avortului la cerere, arată că un procent important de femei din România utilizează încă avortul ca şi pe un mijloc de contracepţie. Istoria României nu poate face abstracţie de consecinţele decretului 770/1968 şi de moartea şi/sau mutilarea a sute de mii de femei care au dorit să poată avea un cuvânt de spus în propria planificare familială. Personal, sunt împotriva avortului la cerere, motiv pentru care militez şi încerc să contribui la promovarea unei educaţii medicale pentru o contracepţie modernă care să ofere femeii şi cuplului şansa planificării familiale dorite.

– Ce părere aveţi despre faptul că fetele îşi încep viaţa sexuală la vârste din ce în ce mai fragede? Este sau nu este dăunător pentru ele şi pentru societate acest lucru?

 -Omenirea a privit în mod diferit această problemă de-a lungul timpului. Anumite etnii păstrează încă tradiţia oficializării relaţiilor de mariaj la vârste extrem de fragede pentru a asigura probabil castitatea şi virtutea tinerei. Personal nu pot fi de acord cu aceste practici, dar ţin să vă supun atenţiei o altă faţetă a declinului moral al familiei, care face posibilă apariţia unui comportament la risc al adolescenţilor, comportament în care sunt incluse abuzul de substanţe, alcool, droguri, fumatul, relaţiile sexuale neprotejate, sarcina nedorită, bolile cu transmitere sexuală etc. Teribilismul vârstei şi deciziile pripite luate cu ajutorul anturajului se pot repercuta în boli cu trasmitere sexuală care pot genera infertilitate sau complicaţii cronice, dar pot de asemenea favoriza şi dezvoltarea cancerului de col. Putem asista şi la apariţia unei sarcini nedorite, la avorturi, cu toate consecinţele psihologice şi sociale aferente. În plus trebuie adăugat că organismul matern nu este pregătit pentru naştere la vârste fragede, de unde şi complicaţiile mai frecvente, precum şi rata crescută de operaţii cezariene la aceste paciente. Nu pot omite din această discuţie situaţia nefericită a abuzurilor sexuale sau chiar a violului care poate marca psihologic pacienta pentru întreaga viaţă.

Concluziile unei lucrări pe această temă pe care am prezentat-o în străinătate şi intitulată „Copiii care nasc copii” evidenţiază rolul crucial al educaţiei sexuale şi al familiei în vederea unei dezvoltări normale şi a evitării începerii vieţii sexuale la o vârstă la care organismul fetei nu este pregătit din punct de vedere fizic şi psihic.

 – Francois Rabelais, Anton Pavlovici Cehov, Friederch Schiller, Vasile Voiculescu, Augustin Buzura, Florin Bănescu, Ion Corlan, Mircea Jurca, Otilia Ţigănaş sunt oameni de cultură mai mult sau mai puţin celebri. Toţi, însă, au un punct comun: absolut toţi sunt medici, ultimii patru chiar din Arad. Cum vede medicul şi conferenţiarul universitar Gheorghe Furău relaţia medic-cultură? Le vorbiţi studenţilor dvs despre importanţa culturii în profesia de medic?

 -Consider cultura a fi o o componentă absolut necesară a dezvoltării ca medic. Ea conferă un suport umanităţii pe care medicul o etalează în raportul zilnic cu pacientul şi reprezintă un pilon al armoniei interioare. Participarea activă la viaţa culturală îl ajută pe medic să înveţe secretul unei ascultări eficiente, adaptarea limbajului pentru o conversaţie elevată sau cu o persoană fără pregătire, dar mai ales îl fac să preţuiască frumosul din orice, să îşi dezvolte compasiunea faţă de semeni şi să poată trata pacientul nu doar fizic, ci şi la nivel psihic.

Am avut şansa de a participa încă de la începutul carierei la evenimente culturale deosebite, alături de prieteni din ţară şi străinătate, şi chiar dacă nu am fost până în prezent un creator de cultură am încercat să implic studenţii şi colegii mai tineri alături de care lucrez în astfel de manifestări. Ţin să mulţumesc în mod deosebit Centrului Cultural Judeţean Arad, Filarmonicii de Stat Arad şi autorităţilor locale, care au făcut posibil ca în cadrul manifestărilor ştiinţifice organizate în Arad să putem include momente culturale de mare rafinament

-Mulţumesc pentru răspunsurile dvs, mai mult decât lămuritoare!