demsea ok„Dacă istoria le este prezentată captivant într-un muzeu, tinerii pornesc pe drumul iubirii acesteia.“

-Domnule profesor Dan Demşea, prietenul nostru scriitorul şi istoricul Ovidiu Pecican, întrebat fiind dacă este arădean get-beget a răspuns că este arădean doar get, fără beget. Dvs., d-le profesor cum răspundeţi la aceeaşi întrebare: sunteţi arădean get-beget?

 – Mă simt arădean prin naşterea mea la Arad acum 73 de ani. Cred că Ovidiu Pecican s-ar fi putut gândi că este get mai degrabă decât get-beget, separând rădăcina getică de cea turcomană „beget”; că aşa-mi sună acest din urmă cuvânt.

 – Mai iubesc tinerii istoria, domnule profesor?

– Greu de răspuns mi se pare la întrebarea d-voastră complexă: dacă tinerii de astăzi (mai) iubesc istoria. Aş răspunde în felul următor, pe scurt: dacă istoria le este prezentată captivant într-un muzeu, atunci înseamnă că cel puţin o parte din grupul tinerilor auditori şi, totdată privitori, au pornit pe drumul iubirii istoriei. Un ghidaj într-o expoziţie de istorie socială, de artă sau de biologie, poate stârni asocieri scânteietoare şi fertile în mintea tinerilor.

 – La începutul carierei dvs. aţi colaborat cu marele istoric Vasile Boroneanţ de la Institutul de Arheologie Bucureşti, care a dispărut dintre noi chiar în aceste zile. Puteţi să-l evocaţi în câteva cuvinte?

– Despre cel care întreaga lui viaţă, începând chiar de pe băncile Liceului Comercial din Lipova, a avut preocupări pentru istoria străveche, dr. Vasile Boroneanţ, îmi amintesc că am întreţinut legătura cu mari itermitenţe între anii 1970-1990. Acum 45 de ani, fiind muzeograf la Muzeul de Istorie şi Etnografie din oraşul nord-bănăţean Lipova, l-am căutat în vara anului 1969 în satul său natal, la Cuvin pentru a iniţia săpături arheologice în zonă cu concursul finanţării Consiliului Popular Orăşenesc Lipova sub egida Institutului de Arheologie din Bucureşti. Acestea s-au desfăşurat la începutul anilor 1971-1972 la Lipova-Hodae şi Conop-Pătul, fiind valorificate în anuarele muzeului din Arad. În anii următori el a condus o serie de campanii anuale de săpături la Cetatea Cladova-Carieră în colaborare cu Muzeul Judeţean Arad, reuşind să obţină includerea acestui promontoriu al Munţilor Zărandului în lista monumentelor. Cred că prin 1990 a devenit director al Muzeului de Istorie a Municipiului Bucureşti.

 -În calitate de muzeograf vă ocupaţi de câtăva vreme de Colecţia de Artă „Doina şi Baruţu Arghezi“. Ce cuprinde această colecţie şi în ce a anume a constat activitatea dvs. la această colecţie?demsea6

– După încetarea activităţii mele pe lângă Muzeul arădean, am fost angajat la Colecţia de Artă „Doina şi Baruţu Arghezi“ din incinta Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad. În competenţele mele au stat următoarele activităţi: ghidajul vizitatorilor şi înregistrarea pieselor Colecţiei donate de către cei doi soţi susmenţionaţi. Ulterior am fost însărcinat să înregistrez separat donaţia aceleiaşi familii, cuprinzând manuscrisele, fotografiile şi alte piese bidimensionale legate de scriitorul Tudor Arghezi din cadrul Centrului de Cercetare a Literaturii Argheziene de pe lângă aceeaşi universitate arădeană.

 – În laborioasa dvs activitate de istoric, domnule profesor Dan Demşea, aţi publicat alături de alţi confraţi, peste zece cărţi, sute de cataloage, studii, lucrări şi articole ştiinţifice, de istorie. Dacă ar fi să-mi pomeniţi doar cinci titluri din vasta dvs. operă scrisă, care ar fi acele titluri? Iertaţi-mi duritatea întrebării!

-Referitor la valorificarea ştiinţifică a cercetării mele ţinând de domeniul istoriei moderne în biblioteci, arhive şi pe teren, ţin să subliniez două aspecte: a) am îngrijit editarea unor studii şi biografii, fără să fi fost eu autorul acestora; b) pe de-altă parte, am publicat o altă serie de lucrări ştiinţifice alături de câte un coautor; c) singura carte care îmi aparţine în întregime este intitulată Istoricul Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad, Arad, 2000, 103 pagini. Este perfectibilă, mai ales pentru perioada interbelică. Chiar dacă arhiva ei arădeană este lacunară, ea poate fi suplinită prin consultarea într-o primă etapă a Anuarelor acestei Camere, editate la Arad dar aflate la Biblioteca Academiei Bucureşti.

Şi fiindcă îmi cereţi titluri de lucrări ştiinţifice de istorie publicate în volume colective, v-aş enumera câteva care pot constitui ulterior tema unor cărţi referitoare la istoria socială, economică, politică şi culturală a secolului al XIX-lea:

Asociaţionismul politic (1790-1919); Manifestări organizatorice ale idealului socialist (1887-1919); Intransigenţă şi moderaţie în mişcarea naţională românească (1879-1919), toate trei fiind circumscrise zonei noastre demsea7arădene, în volumul Arad – monografia oraşului de la începuturi până în 1989, Arad, 1999, p. 111-117, 117-121 şi 121-146;

Structura etno-demografică şi confesională a fostului comitat Arad; evoluţie şi erori statistice în privinţa unor categorii de populaţie (1839-1890), în volumul al VII-lea „Populaţia României. Trecut, prezent, viitor”, Cluj-Napoca, 2006, p. 239-261;

Motive şi contexte pentru asociere naţional-politică în monarhia habsburgică – cazul Partidului Naţional Român (1848-1926), în „Marisia – studii şi materiale – arheologie,istorie”, Târgu-Mureş, vol. XXXVI, 2000, p. 277-282;

Realităţi mentale în lumina rapoartelor poliţiei austriece din Guvernământul Ungariei (1849-1860). Preliminarii la o istorie a partidelor, în volumul al II-lea „Identitate şi alteritate. Studii de imagologie”, Cluj-Napoca, 1998, p. 270-282;

Ideea unei petiţii-memorand în mişcarea naţională (1860-1881), în „Studia Universitatis Babeş-Bolyai, Series Historia”, Cluj-Napoca, 1994, nr. 1-2, p. 107-116;

Începuturile Asociaţiunii Naţionale Arădene pentru Cultura Poporului Român, în „Ziridava”, Arad, vol. XV-XVI, 1987, p. 317-333.

 – O vreme aţi lucrat la conservarea prin gazare a patrimoniului. Aradul deţine zeci de clădiri de patrimoniu care ar trerbui restaurate şi conservate. Cum vedeţi acest aspect, în contextul în care Aradul şi-a propus să devină Capitală Culturală Europeană?

– Perioada în care am funcţionat în calitate de conservator general al Oficiului pentru Patrimoniul Cultural Naţional al Judeţului Arad – înţeles ca fiind o funcţie specializată a instituţiei muzeale arădene – am pus umărul la demararea acţiunilor de conservare sau/şi de restaurare a patrimoniului cultural mobil cât şi a celui de for public, ţinând seama de Normele de conservare cât şi de cunoştinţele acumulate la instructaje şi perfecţionări la nivel central (pe ţară). Cât despre edificii-monument de arhitectură, industriale, cât şi rezervaţii ale biosferei sau situri arheologice s-ar pune întrebarea: când vom ajunge să ne îngrjim de toate acestea pentru viitorime? Fără pasiune pusă în asemenea proiecte, cât şi fără o finanţare adecvată a unor „şantierişti” stabili şi specializaţi nu se poate începe nimic. Şi dacă unul din proiecte este finalizat, din acea clipă începe spinoasa problemă a valorificării obiectivului patrimonial (inserarea într-un circuit socio-uman de durată, desigur pe un fond de prosperitate economico-financiară de mare continuitate, în condiţiile unui sperat spor demografic pozitiv).

 – Dacă aţi fi regizor de filme ce perioadă, ce moment din istoria ţării noastre aţi ecraniza şi ce rol credeţi că vi s-ar potrivi în acel film?demsea4

 – Dacă am întoarce timpul la anul 1970, anul în care mi se pare că aş fi fost cel mai potrivit ca vârstă,  atunci aş fi scris scenariul şi aş fi regizat filmul lunii de vară a anului 1868 din Arad în ambianţa casei avocatului Ioan Popovici-Desseanu şi a grădinii de vară „Arena”, inclusiv a Teatrului Vechi, unde tânărul sufler şi figurant Mihail Eminescu al Trupei teatrale Pascaly, veşnic îndrăgostit, a avut răgazul de a fi musafir al celor de vârsta lui veniţi din împrejurimi să-i vadă pe actori pe scenă. În 1970, fiind mai tânăr şi proaspăt documentat, aş fi optat pentru rolul personajului Ioan Slavici, prietenul lui Eminescu..

Recomandările redacției