Dialoguri Deschise cu muzicianul Teo Boar

0
627

Teo Boar: „În clasa a IX-a am urcat pe scenă şi de-atunci am rămas pe scenă”

 

1524660_3849237086603_1201661207_n-1

Act./ 11.06.14/ interviu Teo/  12.000.semne

Dialoguri deschise

Cu muzicianul Teo Boar: „În clasa a IX-a am urcat pe scenă şi de-atunci am rămas pe scenă”

–         D-le Teo Boar, faceţi parte dintr-o generaţie de muzicieni, tineri  pe atunci, care proveneau de la Liceul Hidro din Arad. Evocaţi acea perioadă, momente, colegi. Vorbiţi-mi despre Formaţia Pacific de la începuturile ei, despre regretatul dumneavoastră frate, Dorel Boar, cel care a înfiinţat formaţia.

–         E o poveste mai lungă, pentru că vreau s-o iau de la capăt. În clasa I mama m-a pus să studiez vioara, dar mie nu mi-a plăcut cum sună sunetul de vioară. După aceea m-a dat la pian, dar nici la pian nu mi-a plăcut. Au urmat nişte instrumente de suflat la fanfara unei biserici baptiste. Apoi am făcut mandolina, tot în orchestra respectivă. Când mi-am dezvoltat degetele şi eram ok să cânt la chitară, am cântat la chitară în aceeaşi orchestră. Am studiat o vreme chitara cu un profesor apoi am devenit autodidact.  Veneam de la şcoală şi nici nu-mi dezbrăcam uniforma. Nu mă mai puteam dezlipi de chitară, exersam până seara. În anul 1980 eram în clasa a IX-a la Liceul Hidro Arad. În acea perioadă, la liceu funcţiona o formaţie compusă din elevi şi profesori. Am fost cooptat în acea formaţie. Aici am întâlnit viitorii mei prieteni şi colaboratori: Dan Miron, Sorin Micescu, Fery Racz, profesorul Mocuţa – Dumnezeu să-l ierte!- şi maistrul Bogdan. Cu aceşti oameni mi-am început activitatea pe scenă, ca să zic aşa.  A fost prima formaţie în care am evoluat. În clasa a IX-a am urcat pe scenă şi de-atunci am rămas pe scenă.

Mai înainte, în anul 1968, fratele meu, Dorel Boar a pus bazele Formaţiei Pacific. El era mai mare cu 15 ani decât mine. Au cântat la început la Clubul CFR, La Liceul Agricol, acolo unde învăţau colegii lui din formaţie. Formaţia a cântat şi cu Adi Şerban, marele muzician arădean. Adi Şerban l-a cooptat pe fratele meu în formaţia cu care au cântat pe Litoral doi ani la rând, până în anul 1972, an în care au cântat la Hotel Majestic din Mamaia, când   fratele meu s-a înecat, în data de 15 iulie. Eu aveam şapte ani. În 1980 am intrat la Liceul Hidro Arad.  Aici exista o formaţie formată din elevi şi profesori, aşa cum am spus mai înainte. Am fost cooptat în acea formaţie alături de Sorin Micescu, Fery Racz, Dan Miron, profesorul Mocuţa şi maistrul Bogdan. Din anul 1981 am început să cânt la Clubul Tineretului. În anul 1982, exact la zece ani de la dispariţia fratelui meu, am reînfiinţat Formaţia Pacific. În formula iniţială erau Sorin Micescu, Dan Miron, Francisc Racz, Leo Iorga, Florin Oltean şi Imi Ianto. Pe parcursul anilor, componenţa  formaţiei s-a modificat de mai multe ori. Cu aceste inevitabile modificări am activat cu Formaţia Pacific până în anul 2003, când formaţia a devenit Pacifica, după cooptarea din nou a lui Leo Iorga şi a lui Vlady Cnejevici. Deci, am avut o activitate cu Pacific timp de 21 de ani, până la schimbarea numelui în Pacifica. În toată această perioadă n-am părăsit formaţia nici o clipă. Pacifica în componenţă cu Leo Iorga, Vlady Cnejevici, Cristi Iorga, Lake Mihăilescu şi cu mine a continuat până în anul 2012, când am rămas doar eu şi Vlady Cnejevici, ceilalţi făcându-şi alt proiect, separat. Împreună cu Vlady activăm în următoarele proiecte: 1) Mircea Baniciu Band; 2) Pasărea Colibri în componenţa Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Vlady Cnejevici şi Teo Boar; apoi, alături de 3) Ioan Gyuri Pascu & The  Blues Workers;  şi ultima, cea mai nouă formulă şi mai vastă, 4) Pasărea Rock, cu  Mircea Baniciu, Joji Kappl, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Vlady Cnejevici, Cristi Gram şi cu mine.

Cam acesta ar fi răspunsul la întrebarea dvs. Activitatea a fost vastă,  de la înfiinţarea formaţiei Pacific de către Dorel Boar fratele meu  şi până în 2012, când am fost şi Pacific şi Pacifica.

–         De ce credeţi că muzica denumită generic „uşoară” este mai greu asimilată de gustătorii de muzică clasică?

–         Eu nu cred că este mai greu asimilată. Oamenii şi-au mai diversificat gusturile şi opţiunile încât multora din generaţiile mai vechi şi mai noi le plac atât muzica clasică cât şi muzica modernă care se face acuma. Asta cuprinde mai multe genuri muzicale: jazz, blues, rock, country. Multora dintre cei tineri le place  muzica clasică. Mai demult parcă erau mai mari diferenţele şi opţiunile erau mult mai ferme. Dar acum parcă s-au mai DSC04275apropiat una de alta.

–         V-aţi manifestat în mai multe genuri muzicale. Care din ele credeţi că vă reprezintă, pe care o purtaţi în „buzunarul de la piept”?

–         Într-adevăr am cântat mai multe genuri: clasic când am făcut vioară, folk, cu mandolina am cântat muzică religioasă, apoi am studiat şi am cântat muzică rock, country, blues, precum şi alte genuri care se cântau la începuturile mele. Am acompaniat foarte mulţi solişti de la noi, care cântau diverse genuri muzicale. Ba am cântat chiar şi vocal multe piese, atât în formaţia Pacific cât şi în celelalte. Aveam şi repertoriul meu propriu-zis. Totuşi, la formaţii aveam solist vocal, aşa că eu ca vocalist eram pe planul doi. Dar pe mine mă reprezintă muzica bună pe care o cânt: rock, country sau blues, iar acum îmi place să cânt folk. După mine folkul este o îmbinare de stiluri şi de genuri muzicale. De aceea pot spune că nu mă reprezintă un singur gen, ci o îmbinare a mai multor genuri, chiar îmi place să le cânt.

–         Ce este muzica pentru dumneavoastră?

–         Întrebare destul de grea dar poate şi simplă într-un fel pentru mine. Pentru că la mine a fost ceva predestinat. Încă din clasa întâi am simţit că doresc să cânt, să studiez muzică, iar în clasa a IX-a mi s-a împlinit visul şi am cântat în prima formaţie.

În viaţa mea n-am făcut nimic altceva decât muzică. Aceasta a devenit  pentru mine preocuparea şi meseria pe care o fac de, iată, de 34 de ani.

–         De ce de o vreme colaboraţi cu zona folk? Vorbiţi-mi despre cantautorii folk cu care cântaţi.

–         Nu cânt numai „de o vreme“. Eu cântam folk încă de pe vremea trupei Pacific în perioada anilor 1980 la Clubul Tineretului Arad. Acolo veneau mari capete de afiş. Mircea Vintilă, Mircea Bodolan, Vali Sterian,  Nicu Alifantis pe care îi acompaniam, cântam cu ei. Cântam, de asemenea, cu folkiştii arădeni Daniel Julean, Emil Crăciun şi cu alţii. Aveam cu ei o anumită legătură când plecam în turnee, la festivaluri împreună cu formaţiile Carusel şi Pacific şi cu solişti şi cantautori folk  precum Vasile Şeicaru, Ducu Bertzi, Ştefan Hruşcă, Victor Socaciu. Apoi  ne-am întâlnit cu Ioan Gyuri Pascu, am început cu perioada blues, pe lângă rockul ce-l cânta Pacific. De şase ani, iată, cânt şi colaborez cu Mircea Baniciu, folkist care a cântat rock şi acum cântă şi folk şi rock, cântă o îmbinare între aceste genuri. După aceea am intrat în Pasărea Colibri de trei-patru ani – în componenţa Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, Vlady Cnejevici şi cu mine. La Pasărea Colibri se cântă un folk, cum să zic eu – un folk mai dinamic. Adică sunt şi balade folk dar şi piese care cochetează sau ţin de muzica pop sau pop-rock chiar. Cam asta pot să spun despre cantautorii folk cu care cânt sau am cântat.

–         În activitatea dvs aţi folosit mai multe chitare. Cum vă descurcaţi cu chitara folosită în ultima vreme, cea cu trei griffuri?

–         Mă descurc foarte bine, e o chitară foarte utilă, pe care am achiziţionat-o de la un bun prieten care a plecat în SUA şi a ţinut neapărat să mi-o vândă mie pentru că a simţit că eu aş fi putut s-o folosesc cel mai eficient, eu cântând mai multe genuri mai variate şi mai vaste. Această chitară chiar îmi foloseşte pentru că un griff are şase corzi cu care cant rock şi pasajele mai trash. Mai am un griff cu 12 corzi cu care cânt părţile de balade – e foarte folositor acel double six pe care-l am – şi un griff cu şapte corzi care normal se foloseşte în muzica asta mai trash, un rock mai acid, dar eu îl folosesc pentru slide de chitară, adică cânt cu un tub de sticlă la baladele de country-folk. E o chitară folositoare, m-am acomodat destul de bine cu ea, puţin cam grea, are vreo 14 kg, dar m-am obişnuit. Am cărat eu şi lucruri mai grele, dar asta este chiar o plăcere şi arată şi foarte bine şi e apreciată de toţi cei care au văzut-o.IMG_6228

Cum se pot împăca doi chitarişti de mare valoare într-o singură trupă? Trupa se numeşte Pasărea Rock iar chitariştii în vorbire sunt Cristi Gram şi Teo Boar.

Eu zic că se pot împăca pentru că noi ne completăm într-un fel. Cristi Gram vine din rock, un rock mai incisiv, i-a plăcut să cânte rockul ăsta. El a cântat şi la Phoenix, ştie şi el repertoriul pe care-l abordăm noi acuma în bună parte, piese ale lui Ioji Kappl şi Baniciu mai puţin, dar acolo eu şi cu Vlady suntem specialişti oarecum. Şi tot în formula asta de Pasărea Rock a ajuns în primăvară printr-o întâmplare. Aveam nevoie de el pentru ceva imprimări, fiind plecaţi din Bucureşti. A vorbit cu el Ioji Kappl după care l-a întrebat dacă ar dori să cânte, el fiind într-o pauză de colaborare cu Nicu Covaci. Aveau unele discuţii şi Cristi Gram a acceptat. Am venit, am repetat pentru turneu, pentru Sala Palatului şi această combinaţie a ieşit şi ne iese foarte bine. Adică ne completăm pur şi simplu, ne şi înţelegem foarte bine ca şi colegi de formaţie. E un câştig şi pentru formaţie şi pentru noi doi.

Deşi arădean, de o vreme locuiţi în Capitală,v-aţi făcut capitalist. Cum v-aţi integrat acolo, mai veniţi pe-acasă, pe la Arad?

Da, sigur, vin de câte ori pot. Eu am făcut mult timp naveta Arad-Bucureşti începând cu anii 90, atunci când am început să cânt cu Ioan Gyuri Pascu şi cu Pacific în foarte multe concerte. După un timp am obosit şi am hotărât să-mi fac şi eu o reşedinţă  stabilă în Bucureşti. Odată ce am început să stau mai mult în Capitală au început să apară şi proiecte mai multe şi solicitări mai multe. Din cauza aceasta n-am mai putut veni prea des la Arad. Pentru că împreună cu Vlady Cnejevici  cântam în cele patru proiecte:  Mircea Baniciu Band, Pasărea Colibri, Pasărea Rock şi Ioan Gyuri & Blues Workers. Aşa a fost să fie, dar eu sunt foarte mândru că m-am născut în Arad şi că sunt arădean şi m-am lăudat cu acest lucru peste tot. Pentru că în Arad au fost multe trupe şi instrumentişti valoroşi, recunoscuţi atât în ţară cât şi în străinătate. Eu am avut contact cu mulţi dintre ei, oameni care mi-au marcat cariera: Ghighi Lovin de la Progresiv Tm, Virgil Iuga de la Carusel cu care am şi cântat. Când aveam vreo douăzeci de ani Virgil Iuga m-a luat sub aripa lui. Apoi să nu uit cât am învăţat de la profesorii Bogdan şi Mocuţa de la Liceul Hidro, de la Nelu Alexa. Tot timpul am lucrat cu oameni cu o generaţie mai în vârstă, cu oameni mai experimentaţi decât mine, care m-au tras după ei. Şi care m-au ajutat în carieră să ajung unde sunt acum. Din 2003 împreună cu Vlady Cnejevici facem un fel de echipă care se manifestă în mai multe formule. Vlady Cnejevici este ultimul muzician cu care cânt şi care m-a împins şi el în faţă. Şi mă bucură acest lucru, aşa cum mă bucur că Marcel Stockl vorbeşte despre mine în cartea la care scrie acum despre rockul arădean. El consideră că eu am ajuns la vârful carierei mele în România. Chiar şi eu simt asta întrucât este un lucru absolut fabulos pentru mine să cânt cu Vlady Cnejevici, să cântăm cu Mircea Baniciu band, Pasărea Colibri, Pasărea Rock şi  cu Ioan Gyuri Pascu în domeniul blues. Practic am ajuns foarte sus, aşa cum nu visasem vreodată că pot ajunge. Şi mă onorează aceste colaborări şi aceste formule în care eu sunt membru plin.

Îmi doresc să revin cât mai des în Arad, să-mi revăd prietenii şi să nu ne mai dezlipim, povestindu-ne amintiri comune. Îmi face plăcere să-mi amintesc de turneele pe care le făceam cu formaţiile Clubului Tineretului, turnee la care mai participai şi tu, împreună cu Daniel Julean, Emil Crăciun, Livius Gornic, regretatul director al Clubului Tineretului, profesorul Stănilă, o grămadă de valori.  Tuturor le mulţumesc pentru că ei mi-au cimentat dorinţa şi plăcerea de a fi bun în domeniul pe care l-am ales: muzica.

Îţi mulţumesc şi ţie, Petre pentru că m-ai solicitat să purtăm acest dialog deschis şi sincer şi ai considerat că merit să vorbim despre viaţa şi activitatea mea artistică. Îţi doresc activitate îndelungată în presă şi spor în ceea ce faci. Salută-i din partea mea pe prietenii noştri comuni. Sper ca ziarului  Glasul Aradului  să-i meargă numai bine, aşa cum vreau să-i meargă bine la „tătă lumea“ din Arad.

Sănătate bună, Teo Boar! „Mulţam ţâie păntru“ c-ai dialogat cu mine!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.