Marţi, 6 septembrie, de la ora 17, într-un cadru deosebit, s-a deschis expoziţia personală de pictură „Dialoguri” a artistului plastic Maria Furnea, la Galeria Alfa. Expoziţia face parte din ciclul evenimentelor „Grup 21″ din 2016, organizate de Centrul Municipal de Cultură Arad, cu sprijinul Uniunii Artiştilor Plastici – filiala Arad. Maria Furnea este absolventă a Facultăţii de Design a Universităţii „Aurel Vlaicu”, dar şi a Facultăţii de Mecanică a Universităţii Politehnice Timişoara. De menţionat că, expoziţii şi vernisaje ale artistului plastic arădean au avut loc atât în ţară, cât şi în străinătate. Arta ei este deja cunoscută în Arad și numeroase tablouri împodobesc colecții particulare de peste hotare. Maria Furnea și-a început studiile ca elevă a maestrului Ioan Kett-Groza. Recent, artistul plastic a intrat în rândurile membrilor U.A.P. – filiala Arad, după o perioadă în care a condus cu rezultate remarcabile cenaclul „Ion Andreescu”. Expoziţia conţine 21 de lucrări de pictură abstractă şi va fi deschisă până în data de 27 septembrie 2016.

 

Foto: Gigi Budiu

Recomandările redacției