de VOICU SIDA 

Unii dintre noi am fost nevoiți să trecem prin ani grei de sărăcie și minciuni pentru a masca anii de glorie ai comunismului. Acuma, desigur, fiecare cum vrea să o înțeleagă. Noi, care am trecut prin această perioadă nu trebuie să fim răi, nedrepți sau lipsiți de sinceritate, ci trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Atât cât este posibil. Într-adevăr și atunci prin anii 1970, dar și mai înainte de 1970 unii o duceau destul de bine. Ce-i drept erau foarte puțini. Birurile pe bieții țărani erau destul de mari. Cei de la primărie aveau o evidență cu tot ce ai în gospodărie și efectuau controale riguroase asupra efectivelor de porci, tăurași, oi, lână, lapte. În alte cuvinte, cam tot ce producea țăranul cu mâinile sale însângerate de atâta trudă și muncă, statul era cu lupa pe el. Așa au fost însă vremurile. În același timp aveai unde să predai animalul la prețuri de mizerie, dar totodată aveai și de unde să dai deoarece nu exista gospodărie fără septel de animale.

Acuma, desigur am înțeles că într-o comună mai sunt cinci familii care mai țin opt vaci. Birurile erau mari și grele, mai ales dacă aveai și o familie numeroasă. Era și mai greu dacă nu îți plăteai acele biruri pentru că venea fiscul și îți lua „zălogoașa“ – așa îi spunea. În ce consta acest zălog? Îți lua lenjeria de pe pat, pernele, păturile. De la croitori le lua mașinile de cusut cu care își câștigau existența. Acestea erau ridicate de către agenții de fisc. Ce-i drept, nu era atâta spurzar de angajați într-o primărie, așa cum este acum.

Viața era foarte scumpă. Nu era putere de cumpărare. Pâinea o găseai la centrul de comună. La sate, în unele zone, pâinea era transportată cu căruța trasă de cai, în condiții inumane. Produsele și preparatele din carne erau însă cu adevărat gustoase. Știai că mâncai un salam curat, un cârnat din carne, nu cu sgârciuri, iar pâinea avea gustul ăla, de pâine. Îți venea să o mănânci pe toată. Acum parcă mănânci pe gumă, așa este coaja de pe ea.

Dar tot după anii 1970-1980 aveai unde să lucrezi. Dacă erai cumva suspect și erai observat de patrula miliției pe stradă, erai imediat întrebat de unde ești și cu ce ocazie ești pe aici. Orice s-ar zice și cine ar zice, atunci era disciplină în instituții și în societate în general. Aveai unde să te plângi de o problemă, care îți era și rezolvată, în cele mai multe din cazuri. Acum nu mai sunt patrule de poliție, deși este o mare diferență între poliție și miliție, ca de la cer la pământ. Nu oricine era milițean. Erau ca brazii. Acum încape într-un geamantan dacă îl îndeși bine. Din punctul meu de vedere, aici ar trebui umblat. Dar din păcate, cred că tot acolo suntem, tot în haos ajungem pentru că sistemul este aproape total nefuncțional. Atunci era disciplină, cu toate că nu erau atâtea forțe de ordine.

Să vorbim de democrație este prea devreme pentru noi, românii. Așa că noi am numit dictatură ceea ce a însemnat o regulă și o disciplină care ne-a fost impusă. Sau poate că și noi, generațiile alea, am știut să respectăm milițeanul. Am fost conștienți că era în sprijinul nostru. Minciuna, parcă îmi este greu să spun, dar parcă unii s-au născut în ea, ca într-un fel de ceață. Dar este o vorbă: cu minciuna nu mergi departe. Totuși, marea majoritate cu care am discutat regretă vremurile de până în 1989. Ei știu de ce, și cam o știm și noi…

VOICU SIDA 

Recomandările redacției