Dicu, Ologu și Miheț întăresc Sebișul pentru promovare

0
302

ologuCu o săptămână înainte de primul antrenament al anului, conducerea celor de la Național Sebiș au oficializat trei achiziții. Doi dintre fotbaliști sosesc din Liga a II-a, de la FC Caransebeș, iar celălalt de la o contracandidată la promovare din eșalonul trei, Mama Mia Becicherecul Mic. „Dicu, Ologu și Miheț sunt jucătorii noștri. Au semnat contracte pe cel puțin un sezon și jumătate, sperăm să aducă un plus la echipă. Urmează să mai aducem, probabil, încă trei jucători, dintre care unul este junior”, a confirmat Gheorghe Feieș, primarul orașului Sebiș.
Andrei Dicu are 27 de ani, e fundaș central de meserie, dar poate juca și ca mijlocaș la închidere. A evoluat și cu CS Turnu Severin și Minerul Motru în Liga a II-a, iar în această vară s-a aflat pe lista neagră făcută de noul antrenor al „gugulanilor”, Alin Artimon. „Din retur voi juca la Sebiş şi voi fi adversarul Motrului. Vreau să câştig meciul direct, dar mai important e să promovez, fiindcă îmi doresc să revin în eşalonul secund”, a declarat pentru liga2.ro fotbalistul care a mai bifat o experiență într-o ligă inferioară din Germania.
Aceeași soartă a avut-o și Alexandru Ologu (25 de ani), una dintre fostele mari speranțe ale fotbalului craiovean. Mijlocașul de picior stâng a debutat pe vremea junioratului în Liga 1 în culorile „Științei, trecând mai apoi pe la Astra Ploiești. A mai trecut pe CS Turnu Severin și Săgeata Năvodari, iar acum vine să întărească o bandă stânga sebișeană de unde au dispărut față de turul campionatului, Pop, Pintea și mai nou Țîrlea.
În fine, Bogdan Miheț este o mai veche cunoștință a fotbalului arădean. Fundașul dreapta de 28 de ani a evoluat la UTA în stagiunea 2010-2011, venind de la Fortuna Covaci la pachet cu Mădălin Smaranda. În tur, timișanul a fost piesă de bază în angrenajul lui Narcis Petre la Becicherecul Mic, echipă clasată pe locul secund în C4.
Sebișenii se reunesc peste exact o săptămână, când Adrian Abrudean ar putea avea la dispoziție întreg lotul de jucători pe care se va baza în primăvara lui 2015.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.