„Diferență normală” pentru titlul de campioană de toamnă: Crișul Chișineu Criș – Șoimii Șimand 4-0

0
220

Teoretic, ambițiile celor din Șimand, câțiva dintre ei foști jucători la Crișul (Tolan, Malancu sau Faur) și elevi ai lui Mihai Roșca, antrenorul liderului, ar fi trebuit să niveleze puțin valorile în întâlnirea din această după-amiază. Dar, „alb-albaștrii” nu au avut mari probleme să bifeze cel de-al 14-lea succes la rând și să se încununeze, cu o etapă înainte de finele turului, campioană de toamnă în Liga a 4-a.
Din obișnuință, Crișul a deschis repede scorul, în așa fel încât să arate de la bun început cine e șeful. A făcut-o prin Covaci, în minutul 6, dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri. Au urmat apoi minute bune de joc, în care vizitatorii au stat destul de bine în teren, au ținut scorul mic la pauză și chiar sperau în contrele câștigătoare ale viteziștilor Berar și Petrilă.
Însă, gazdele au decis că nu e cazul să risipească orice dubiu , prin „gemenii” golului, care au marcat în minutele 52 și 54. Mai întâi,  Alin Mihai a majorat rapid tabela profitând de o respingere a lui Vaida tot la lovitura sa de cap, iar apoi Modan a fost pe fază la o respingere aproximativă a defensivei oaspete. Showul l-a completat Borșa, care a tras cu sete, printre picioarele goalkeeperului advers, cu 9 minute îaninte de final.
„Nu cred că s-a pus decât problema scorului și cred că la final acest 4-0 reprezintă o diferență normală între cele două echipe. Toată lumea spune că am jucat derby-uri cu Socodor și Șimand, dar nu cred că e cazul. Cu tot respectul pentru cele două echipe, dar suntem dintr-o cu totul altă poveste. Mai avem un meci, vrem să-l câștigăm și pe acela, dar nu în minutul 94 cum o fac alții. Am demonstrat că avem calitatea să închidem din timp conturile și asta ne-aș dori și la Curtici. Dincolo de aceste păreri exprimate de mine, vă asigur că antrenorul și jucătorii rămân modești, altfel nu ar fi reușit acest parcurs frumos în această toamnă”, a menționat Daniel Cherecheși, managerul general al Crișului.
Formații:
Crișul: Mucha – Ciornei, Al. Pavel, Lung, Jude (62 Fl. Teședan) – Borșa, Turcuș, Jichici (71 Horga), Covaci (67 Ember) – Al. Mihai (86 Todinca), Modan.
Șimand: Vaida – Cătană, I. Ruska, Tolan, Malancu –  Berar, Măcinic (Al. Pantea), Țigan, Balogh (46 Țop, 75 Mărcuș) – Petrilă, Faur.
Arbitri: Cristian Trif – Daniel Bondar, Tudor Groșan. Observatori AJF: Leontin Buda, Teodor Jușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.