Gruparea din Țara Zărandului a părăsit pentru câteva ore Stațiunea Moneasa, pentru a-și măsura forțele cu favorite la promovare din seria a V-a a Ligii a III-a. Pe sinteticul de la Salonta, Luceafărul Oradea a fost echipa mai pragmatică, în special în partea a doua când a contat pe marea parte a titularilor.
Primele 45 de minute au fost destul de echilibrate, poate chiar cu un plus pentru zărăndani, care au ajuns de mai multe ori la poarta adversă, prin Huțanu, Mașniță și Hulbăr. Au ratat, însă, dându-le ocazia bihorenilor să facă jocurile după ce au avut în teren „artileria” grea.
Așadar, diferenţa s-a făcut după pauză. În minutul 55, Cigan a preluat mingea în zona liniei de corner, şi-a deschis unghiul şi a învins portarul advers cu un şut din 10 metri (1-0). Golul meciului l-a reuşit Balla, care a preluat mingea după o pasă venită de la Roşu şi apoi a şutat din voleu, la vinclu, de la marginea careului (2-0). La această fază, ineuanii au acuzat un fault asupra lui Hulbăr, nesemnalizat de arbitrul întâlnirii.
Apoi, elevii lui Sculici au ratat incredibil de două ori în același minut (71), prin Huțanu (la care se putea acorda și penalty) și Cioboată, apoi orădenii au dezvoltat rapid contraatacul de 3-0. Roşu l-a lansat pe Arnăutu şi fostul golgheter al FCM Baia Mare a înscris cu un şut puternic. La ultima fază a meciului, Ciocan a redus din diferenţă fructificând o lovitură liberă din lateral stânga, unghi închis (3-1).
„Ținând cont de faptul că suntem în plin cantonament și avem picioarele grele, eu zic că ne-am comportat destul de bine în fața unei formații bune de Liga a III-a. Din păcate, au fost două-trei decizii ale arbitrilor ce ne-au dezavantajat și au contat decisiv în primirea golurilor doi și trei. Până la urmă, rămânem cu un test reușit, în care ne-am putut da seama pe unde suntem cu pregătirea, dar și de posibilitățile noilor sosiți”, ne-a declarat Cristian Sculici. Antrenorul Ineului a utilizat contra Luceafărului doar 16 fotba­liști dintre cei 25 deplasați la Mo­neasa și asta pentru că: „Restul nu sunt pregătiți din punct de ve­dere fizic să ducă la bun sfârșit un meci cu o echipă de Liga a III-a de nivelul Luceafărului”.
Formații:
Luceafărul: Preda – Ciuciu, M. Popa, Bactăr, Jude – Balea, L. Junc (AS Padişul Gurani, 25 Ţegle), Floruţ – Costea (CS Diosig), Mihuţa, I. Ban (30 Chiş-Toie). Din minutul 46 au evoluat: Goia – Fl. Drăgan, Nogo, Hlinca, Al. Radu – Balla (75 Ţegle), Feher, Sorian – C. Roşu, Arnăutu, Cr. Cigan. Antrenor: Dan Dobai
CS Ineu: Mitrea (80 Pușcaș) – Zdrenţan (46 Popovici), Călăcean, Bier, Hulbăr – Clej (70 Jilavu) – Ciocan, Spătaru (65 Talpaș), Huţanu, Botaş – Maşniţă (60 Cioboată). Antrenor: Cristian Sculici
Arbitri: Rareş Vidican – Radu Pascu, Bogdan Gireadă.

Recomandările redacției