Nu a fost vineri, nici duminică, ziua în care FRF-ul a dorit să programeze inițial primul meci al „Bătrânei Doamne” pe teren propriu în acest an. De altfel, se pare că televiziunea ce produce partidele ligii secunde, și anume Digi Sport, a fost cea care a decis ca UTA să o întâlnească pe Metalul Reșița luni, 6 martie.
Astfel, arădenii încheie pentru a doua oară consecutiv o rundă, după ce ieri dimineață întâlnise Brăila în ultima confruntare a etapei a 22-a. De data aceasta, însă, vestea cade prost pentru fanii „roș-albilor”, căci ora 15, într-o zi de lucru, este prohibitivă pentru un meci de fotbal. Dacă mai luăm în calcul și faptul că din această primăvară utiștii își vor desfășura partidele de acasă la Șiria, la 25 de kilometri de Arad, este clar că peste o săptămână arena „Otto Greffner” nu se va umple de spectatori.
„Oficialii” arădeni mai au o mică speranță că vor putea schimba data și ora de disputare a confruntării cu Metalul, însă e greu de presupus că se mai poate face ceva.

Recomandările redacției