gripaEpidemia de gripă izbucnită în Ungaria ar putea face victime şi în judeţul nostru. Dacă până în prezent nu a fost raportat nici un caz la Arad, doar infecţii acute ale căilor respiratorii şi pneumonii, după izbucnirea epidemiei în Ungaria au apărut şi la noi primele suspiciuni.

Autorităţile ungare au declarat epidemie de gripă în ţară, după ce au fost înregistraţi peste 18.000 de pacienţi care s-au prezentat la medic cu simptome de gripă. Epidemia a fost declarată de Centrul Naţional de Epidemiologie, după ce s-a înregistrat o creştere cu 20% a numărului de bolnavi de gripă, faţă de săptămâna anterioară. Un procent de 27,4% dintre pacienţi sunt copii, în vreme ce 40,2% sunt persoane cu vârste cuprinse între 15 şi 34 de ani. 7% dintre bolnavi au peste 60 de ani.

Suspiciuni de gripă la Arad

Autorităţile susţin că sunt mari diferenţe între regiunile ungare în ceea ce priveşte numărul de bolnavi. Numărul pacienţilor, raportat la 100.000 de cetăţeni, variază între 33 şi 282 de persoane cu simptome de gripă. Cele mai multe cazuri au fost raportate însă în zona Budapestei. Având în vedere că zona este des frecventată de români, Direcţia de Sănătate Publică Arad recomandă populaţiei evitarea deplasării, pe cât posibil, în această zonă. „Deocamdată la Arad nu a fost înregistrat nici un caz de gripă. Ne este teamă însă ca din cauza numărului extrem de mare de îmbolnăviri din zona Budapestei, virusul să ajungă şi la noi. Au existat câteva suspiciuni la Arad, care din fericire nu au fost confirmate. Recomandăm populaţiei judeţului Arad să evite deplasarea în zona Budapestei, în această perioadă“, ne-a declarat dr. Loredana Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Arad.

Grupele considerate la risc şi pentru care Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă vaccinarea antigripală  sunt persoanele cu vârsta cuprinsă între 6 luni-64 ani cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, astm , infecţie HIV; gravidele; medicii, cadrele sanitare şi personal auxiliar din spitale, ambulatorii, inclusiv salariaţii din instituţiile de ocrotire a copiilor şi bătrânilor, din unităţile de bolnavi cronici, care vin în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii; adulţii şi copiii rezidenţi în instituţiile de ocrotire socială, precum şi persoane care acordă asistenţă medicală, socială şi îngijiri la domiciliu persoanelor cu risc înalt, precum şi toate persoanele peste 65 ani.

„Gripa este o boală acută, infecţioasă, foarte contagioasă, produsă de virusul gripal (există mai multe tipuri de virusuri notate cu A şi B). Se manifestă prin simptome respiratorii şi fenomene toxice generale, putând evolua uneori spre forme grave. Gripa nu trebuie confundată cu virozele respiratorii, care sunt afecţiuni produse de alte virusuri şi au o evoluţie mai uşoară. Gripa debutează cu nas înfundat sau secreţii apoase, dureri de gât, dureri de cap şi creşterea uşoară a temperaturii (37.2 -37.5). De-a lungul evoluţiei, specia umană s-a confruntat cu focare de epidemii gripale care, atunci când cuprind întreg mapamondul, se numesc pandemii. În pandemia de gripă din 1918 au murit 50 de milioane de oameni. Ulterior au mai fost pandemii în anul 1957 şi 1968“, ne-a declarat dr. Laura Niculescu, directoarea Direcţiei de Sănătate Publică Arad.

Contagiozitatea gripei este mare, dar de scurtă durată (2-4 zile dela debutul bolii). Sezonul rece favorizează îmbolnăvirile şi epidemiile de gripă (iarna, începutul primăverii), dar boala poate să apară şi în alte anotimpuri.

Simptomele gripei sunt: febra 39-40 grade Celsius; frisoane;  cefalee (dureri de cap); dureri musculare; astenie fizică (slăbiciune); congestionarea faringelui (roşu în gât); răguşeala până la afonie (pierderea vocii); tuse frecventă, uscată, obositoare; inapetenţă (lipsa poftei de mâncare); greţuri şi vărsături.

Recomandările redacției