Locuitorii comunei Semlac au fost nevoiţi să se descurce, ieri, fără curent electric. Curentul a fost întrerupt pe parcursul a aproape întregii zile, din cauza şoferului unui autoturism marca Audi care a intrat într-un stâlp de pe marginea drumului. Şoferul era din localitatea Şeitin şi a pierdut controlul volanului în timp ce a intrat într-o curbă periculoasă. Din fericire, nimeni nu se afla în zonă, neînregistrându-se astfel nici o victimă. „Curentul a fost întrerupt de dimineaţa, de la ora 09.30, până în jurul orei 16.00. Stâlpul a fost unul masiv, iar înlocuirea sa a fost una destul de complicată. Acesta a trebuit să fie înlocuit, fiind distrus de la bază. Cei de la Enel s-au chinuit să îndrepte lucrurile şi să dea cât mai repede drumul la energia electrică. Pentru a grăbi lucrurile, i-am ajutat şi noi cum am putut, în special la săparea unei gropi pentru a fi introdus noul stâlp. Chiar dacă a durat ceva până la schimbarea întregii instalaţii, operaţiunea s-a încheiat cu succes, iar oamenii din Sem­lac au avut din nou curent“, ne-a declarat Letiţia Stoian, primarul comunei Semlac.
(A.C.)

Recomandările redacției