de VOICU SIDA 

Aproape întotdeauna unde s-a implicat politicul a ieșit haos, mai devreme sau mai târziu. Depinde de foamea cu care acționează adversarul, care până mai ieri era la butoane, fiind tare acolo unde se luau decizii. Până mai ieri erau PSD-iștii, aceștia cum au prins ciolanul a doua zi au început ciomăgeala, în stânga în dreapta, începând cu directorii de școli, care le erau mai la îndemână. Desigur, au continuat cu restul instituțiilor de stat. Nu s-a mai ținut cont de competență, că nu avea cine.

Dar să știți că este o vorbă: „Nu săpa groapa nimănui, că nu se știe cine cade în ea”. Din păcate, au căzut zei numiți de cetățeni pe la diferite activități culturale în județ.

În acest editorial aș vrea să subliniez că instituția în care poporul a avut cât de cât încredere a luat-o pe o cale greșită. Ne referim aici la instituții aparținând M.A.I. Este păcat să fie pătată acea uniformă. Nu știu cum să cataloghez, că nu pot folosi aceste cuvinte, să stai „de șase“ până tâlhăresc o femeie bătrână și unul dintre ei, care este mai slăbuț de înger, este în arest. Doar el!

Despre ce vorbim și în ce țară trăim? Tot acolo prin zona aia se mai întâmplă o altă nenorocire și jefuiesc o altă bătrână.

Eu întotdeauna am avut încredere în instituțiile statului și cred că aici ar trebui privit altfel lucrurile.

Am aflat că IPJ Arad este iarăși fără șef. Ei, aici iarăși vom asista la o luptă între cei doi adjuncți, dar din punctul meu de vedere sunt foarte buni amândoi. Dar numai unul va putea ocupa portofoliul de inspector șef.

Care va fi acela, să fie sănătos, dar să se termine odată cu corupția.

de VOICU SIDA 

Recomandările redacției