OLYMPUS DIGITAL CAMERADupă o perioadă de 25 de ani petrecută în slujba serviciului de informaţii a României ceuşiste, fostul securist Valentin Bogdan devine după Revoluţie unul dintre cei mai respectaţi detectivi particulari din Vestul ţării. Obişnuit cu munca de informaţii, pentru fostul ofiţer de securitate activitatea de detectiv părea să fie una în elementul lui. Lipsa unei dotări corespunzătoare, riscul imi­nent şi costurile uriaşe aveau să constituie însă piedici semnificative în activitatea sa. Ceea ce l-a salvat însă a fost experienţa sa de peste un sfert de veac depusă în folosul Securităţii şi pregătirea de care a avut parte în cadrul Academiei de Informaţii şi a Facultăţii de Drept din Bucureşti.
După trecerea sa în rezervă, în iulie 1991, fostul securist obţine în anul 1992 legitimaţia de detectiv particular. Lipsa unei legislaţii precise însă, îl va face pe Valentin Bogdan să muncească în alte domenii. Este jurist la Primăria Arad, consilier juridic la Prefectura Arad, proprietar de societate comercială, însă în anul 1998, în momentul în care apare Legea Detectivilor particulari, Bogdan îşi reia activitatea pentru care a fost pregătit.
Pentru exercitarea profesiei de detectiv particular este nevoie de o dotare corespunzătoare, respectiv: mijloace de transport performante, aparatură audio-vizuală (cameră video, reportofoane), aparatură foto performantă, aparatură de înregistrare şi redare a convorbirilor etc. „Doar aparatura de înregistrare şi redare a convorbirilor costă câteva sute de milioane de lei. Aceste dotări erau pe atunci aproape ca şi inexistente, fiind nevoit în rezolvarea cazurilor ce erau solicitate de o clientelă deosebit de variată să mă folosesc de mijloacele pe care le aveam la îndemână şi să mă bazez exclusiv pe calitatea pe care o posedam ca fost ofiţer de informaţii“, îşi aminteşte Bogdan.
Costuri uriaşe: 100 de mărci ziua de urmărire
Munca de detectiv particular avea însă să fie obstrucţionată şi de alte probleme. În primul rând costurile uriaşe la care erau supuse persoanele care apelau la serviciile unui detectiv. Pentru o singură zi de urmărire, clientul trebuia să scoată din buzunar suma de 100 de mărci, la care se adăuga plata cheltuielilor, care nu erau puţine. „Motivul pentru care sumele erau atât de mari îl constituie gradul uriaş de periculozi­tate la care este expus un detectiv. În anul 1999 spre exemplu, am avut un caz în Timişoara în care a fost implicată mafia rusească. Era vorba des­pre o activitate cu trafic de minore. Am fost nevoit să mă infiltrez printre ei, iar dacă eram suspectat, eram executat pe loc, fără nici un fel de probleme. De asemenea, într-un alt caz deosebit de complex pe care l-am finalizat după aproape trei luni de urmărire continuă şi în care am străbătut întreaga ţară, am fost supus unor riscuri uriaşe. Trebuia să urmăresc un parlamentar care deţinea mai multe afaceri necurate şi eram obligat să aduc probe pentru a i se ridica imunitatea. De multe ori am ajuns în situaţii limită, iar dacă eram prins, la situaţia financiară pe care o avea subiectul, m-ar fi putut lichida extrem de uşor. Într-un alt caz, la Sebiş, am fost interogat de poliţie pentru că am staţionat pentru câteva săptămâni la rând în aceeaşi locaţie, stârnind neîncrederea vecinilor persoanei pe care o urmăream. Din fericire, nu am fost prins niciodată“, ne spune detectivul.
În acest moment, orice detectiv din România este plătit cu minim 14 euro pe oră, aici fiind incluse însă şi cheltuielile.
Cupluri suspicioase
Pe parcursul acestor activităţi, Valentin Bogdan a constatat că o bună parte a clientelei era formată din cupluri de persoane care erau în proces de divorţ sau urmau să intenteze. Majoritatea erau femei care solicitau să li se aducă probe privind infidelitatea soţilor sau a prietenilor acestora.
Au fost multe cazuri însă, în care în urma unei supravegheri informative calificate, pe o perioadă limitată de timp, să se ajungă la împăcarea părţilor. Din investigaţiile şi supravegherea informativă efectuată, şi probele rezultate, nu se confirmau suspiciunile clientului său.
Soţia înşelată cu… un soţ
Din sumedenia de cazuri în care a fost implicat, Valentin Bogdan îşi aminteşte unul care îi stârneşte amuzamentul, deşi clienta sa a suferit un şoc în urma finalizării lui.
„O soţie s-a prezentat la mine pentru a-i urmări soţul. Aceasta se simţea neglijată şi înşelată de soţul său cu o altă femeie, căsătorită şi ea, pe care mi-o indicase ca fiind una din prezumtivele amante. Ceea ce a rezultat însă în urma finalizării cazului avea să fie şocant şi pentru mine: soţul nu îşi înşela soţia cu amanta pe care o suspectam noi, ci cu soţul acesteia“, spune detectivul.
Bogdan şi-a dat seama de aceasta întrucât din supravegherea sa informativă, pe o perioadă de timp ce-i fusese solicitată (două săptămâni), a constatat că soţul clientei sale vizita familia res­pectivă de obicei când soţia acestuia era plecată de acasă pentru o perioadă mai mare de timp. După ce i-au fost prezentate probe indubitabile privind homosexualitatea soţului său, i-a creat posibilitatea soţiei de a se convinge personal de această stare de lucruri, realizând flagrantul delict la… amant acasă.
Detectivul a sesizat ulterior că s-a ajuns la desfacerea căsătoriilor ambelor familii.
Directorul hoţ care… se urmărea
Într-un alt caz, a fost solicitat de directorul unei mari societăţi comerciale, ce fusese privatizată de curând, respectiv vândută unui concern străin, să su­pravegheze unele utilaje de mare va­loare. O mare parte din aceste utilaje fuseseră sustrase, după cum îi spusese chiar clientul său. Rolul detectivului particular în acest caz era identificarea autorilor sustragerilor.
„Încă de la început mi s-a părut bizar faptul că acel director, care nu era asociat în firmă, fiind doar angajat al acelui SRL ce se afla în proces de faliment, recurge la serviciile destul de costisitoare ale unei agenţii de detectivi particulari, având posibilitatea de a-şi angaja personal de pază, care l-ar fi costat mult mai puţin“, spune Valentin Bogdan.
Bănuielile detectivului în ceea ce privea onestitatea clientului său aveau încet, să i se adeverească, odată cu desfăşurarea anchetei.
După o perioadă de câteva zile de supraveghere continuă a utilajelor, conform clauzelor contractuale stipulate în acordul dintre cele două părţi, Valentin Bogdan şi-a dat seama că de fapt aceste utilaje erau sistematic „sustrase“ de persoane care aveau acordul respectivului director. Cu alte cuvinte, erau practic vândute de către acesta.
A ajuns la această concluzie, întrucât în una din zilele de supraveghere s-au prezentat la locul faptei mai multe persoane cu un camion de mare tonaj şi au început să demonteze şi să încarce în maşină o parte din respectivele utilaje. L-a anunţat imediat pe clientul său asupra acestui fapt. Directorul i-a spus însă să îi lase în pace, să nu îşi facă nici un fel de probleme, deoarece este la curent cu acest lucru, că o parte din utilaje vor fi transferate în altă parte în cadrul firmei, aşa cum dispusese chiar el. „Din pură curiozitate, caracteristică de altfel lucrătorilor din munca de informaţii, am decis urmărirea camionului pentru a vedea destinaţia acelor utilaje. Am constatat cu stupoare că au fost «transferate» la o altă societate care nu avea nici o legătură cu societatea comercială a clientului meu. Astfel am ajuns la convingerea fermă că directorul avea nevoie de o justificare plauzibilă în faţa patronatului din străinătate, demonstrând că el a luat toate măsurile ce se impuneau pentru a preveni furtul acestora, recurgând şi la serviciile unei firme de specialitate în domeniu“, susţine Bogdan.
Odiseea unui securist
În anul 2000, Valentin Bogdan îşi întrerupe activitatea de detectiv particular şi pleacă în Franţa. În acest timp scrie cartea „Odiseea unui ofiţer în Securitatea României ceauşiste“, apărută la Editura Concordia Arad în anul 2001. Tot atunci îşi începe şi cel de-al doilea volum al cărţii, ce urmează să fie publicat în curând.
Din anul 2008, Valentin Bogdan revine în activitatea de detectiv particular.

Recomandările redacției