„Din sertarul meu interzis”: dialoguri memorialistice în anii comunismului cu arhitectul Miloș Cristea (IV)

Publicistul şi scriitorul Emil Șimăndan, colaborator al cotidianului „Glasul Aradului”, este, după cunoştinţele noastre, singurul senior al presei arădene care în anii cei mai duri ai comunismului românesc a avut curajul să ţină „un jurnal interzis”, care nu a văzut încă lumina tiparului, unde a adunat însemnări redacţionale, articole, cronici şi interviuri pe care nu le-a putut publica în anii cenzurii (şi autocenzurii) comuniste.
Convorbirea cu eminentul arhitect arădean Miloş Cristea, realizată în anul 1986, într-un an de apogeu al dogmatismului ceauşist, pe care o publicăm într-un serial-foileton, face parte din „sertarul său interzis” – dosit într-un loc numai de el cunoscut, departe de „ochii vigilenţi” ai celor care-i monitorizau viaţa şi activitatea.
„Nu este normal din punct de vedere urbanistic să proiectezi blocuri până pe malul Mureşului!”
E.Ş.: Dacă sunt bine informat, parcă există unele studii în acest sens, făcute de arhitecţii oraşului!
M.C.: Aici este vorba de modul în care este abordată această problemă. Sunt mai multe puncte de vedere, dintre care unele divergente. Eu am crescut pe malul Mureşului, motiv pentru care îi simt întreaga fiziologie, am o idee foarte clară cum ar trebui aceste maluri amenajate. Şi acuma, vrând, nevrănd, deşi nu am dorit să intru în contradicţie cu directorul meu, cu arhitectul Viorel Bulgăreanu, care a proiectat cartierul Micălaca, trebuie să vă spun că nu este un lucru normal, din punct de vedere urbanistic, să proiectez blocuri de locuinţă până pe malulul Mureşului, cum s-a făcut în zona Podului Timişorii. A amestecat două lucruri: spaţiul privat al locuinţei cu spaţiul public, care este faleza cu digul care trebuie să se dezvolte ca o promenadă a oraşului. Faleza Mureşului nu este doar un bun al cartierului Micălaca, ori al blocului sau blocurilor respective din zona la care mă refer, ci al întregului oraş Arad! Or, în cazul de faţă, se întămplă contradicţia, cele două elemente la care m-am referit se perturbă reciproc!
E.Ş.: Într-adevăr, blocurile sunt foarte aproape de locul de plimbare, aproape că poţi să vezi ce se întâmplă în apartamentele orientate spre râu!…
M.C. Este neplăcut unui locatar din blocurile la care ne referim să fie privit, în intimitatea lui, de către concitadini care se plimbă pe faleză. Apoi, pe de altă parte, cel care se plimbă, dacă întoarce privirea spre blocurile respective vede rufe puse la uscat, agăţate în balcoane, lucru care alterează, de asemenea, din frumuseţea acestei panorame. Este, din păcate, o realitate dureroasă, nu se înţelege spiritul civic care ar trebui să existe la toţi cetăţenii oraşului. Inesteticul apare nu numai din punct de vedere psihologic, dar şi de ordin funcţional. De exemplu curenţii de aer care se formează de-a lungul cursurilor de apă. Sunt curenţi perturbatori pentru cei care locuiesc foarte aproape de albia unui rău. Mai ales în timpul iernii, când curenţii la care mă refer sunt foarte puternici şi reci. Eu cunosc foarte bine această situaţie. Cunosc pulsul fiecărui anotimp tocmai de la curenţii de aer sau a plăjii. De exemplu astăzi a fost prima zi de toamnă. Aceasta mi-a spus-o ceasul meu biologic, deşi mai sunt încă vreo 10 – 12 zile până la anunţarea oficială a noului anotimp!
E.Ş.: Cum funcţionează „ceasul dumnevoastră biologic”?
M.C.: Atunci când simt că o parte a mâinii, pe care o expun la soare, mă arde, se încălzeşte, iar pe partea cealaltă, interioară a mâinii îmi este frig, constituie pentru mine primul semn biologic că toamna
s-a instalat în acest spaţiu al Câmpiei Aradului. Deci, după „ceasul meu biologic”, astăzi, 9 septembrie (1986), a fost prima zi de toamnă întrucât partea însorită a mâinii mă ardea, în vreme ce partea umbrită îmi dădea o acută senzaţie de frig! Fireşte, prin cele subliniate, nu vreau să spun că zilele de septembrie nu sunt frumoase, dimpotrivă, în acest context pot să fie chiar cele mai frumoase zile ale anului! Peste zi este cald, însorit, dar nopţile au devenit mai reci! Sunt constatări bătrâneşti, care pot fi explicate şi de oamenii de ştiinţă.
E.Ş.: A ţinut cineva seama de asemenea percepte când s-a dezvoltat oraşul Arad?
M.C.: Chiar dacă în trecut nu au exista schiţe savante arhitectonice şi urbanistice, vechii edili ai Aradului au evitat să aprobe construirea unor case particulare în zonele în care publicul obişnuia să se plimbe. Vă dau un exemplu din zona centrală a oraşului, unde se află bucla Mureşului. Exemplul acesta la care o să mă refer constituie o lecţie de urbanism formidabil. Sunt cele două părculeţe din zona centrală a oraşului, unde nu s-au mai construit imobile pentru locuinţe, doar două – trei accente, cum sunt cele dintre Podul Cetăţii (astăzi se numeşte „Decebal”) şi Palatul Justiţiei. Între cele două repere amintite se află doar Hotelul „Parc” şi clădirea Palatului Cultural, în rest este o zonă verde. Constucţiile amintite au fost lăsate în mod special ca să anime arhitectural şi urbanistic spaţiul de pe malul Mureşului, în zona centrală a Aradului.
E.Ş.: Întradevăr, construcţiile amintite sunt foate reuşite, pun un accent arhitectural deosebit pe această esplanadă a Mureşului. Spuneaţi că această zonă
s-a dezvoltat după necesităţile publicului, fără un plan de sistematizare?
M.C.: Este un paradox. Deşi nu se cunoşteau toate funcţiunile şi fenomenle care însoţesc dezvoltarea urbanistică a unui oraş, cu toate acestea, în cazul Aradului, s-a procedat remarcabil. Comparând cele subliniate cu situaţia din zona centrală a oraşului, în cartierul Micălaca arhitectul-proiectant a făcut o serie de greşeli. Pentru a rezolva problema noului cartier, arhitectul-proiectant ar fi trebuit să cunoască mai întâi pulsul oraşului. Cu excepţia zonei legate imediat de centrul municipiului, unde se află Clubul „Constructorul” şi unde se află apar­- tamentele „Samanta”, până la Sala Polivalentă, totul este OK, dar mai departe, în continuarea falezei, până la Podul Timişorii, s-a greşit foarte mult, blocurile au fost aduse până aproape de dig, iar după dig se află deja albia Mureşului!
E.Ş.: Este o zonă lipsită de personalitate urbanistică!
M.C.: Una anodină, unde arădenii nu se mai pot bucura de o bogată zonă verde, întrucât nu există o distanţă apreciabilă între blocuri şi locul de promenadă de pe faleza Mureşului. Cei care se plimbă pe faleză văd toată gospodăria interioară a oamenilor, lucru care este foarte jenant! Am discutat despre o lecţie de urbanism care nu a prins nici la arhitectul-priectant, şi nici la decizionalii care au aprobat construirea acelor blocuri direct pe faleza Mureşului.
E.Ş.: Sunt şi o serie de greşeli în orientarea ferestrelor!…
M.C.: Exact! În loc ca omul să poată vedea de la geamul apartamentului în care locuieşte zorile dimineţii, luciul apei din albia râului şi silueta oraşului, el nu poate face acest lucru deoarece are geamurile orientate lateral, spre blocul vecin, la o distanţă de numai zece metri, iar locatarul din blocul de vizavi, nu are altă vedere, la rândul său, decât să se uite spre locuinţa vecinului, în loc să poată privi albia Mureşului! Sunt lucruri care nu se pot explica, proiectantul a hotărât soarta unei construcţii pentru o sută de ani, ori chiar mai mult!
„Se impunea un concurs naţional sau interjudeţean pentru proiectarea cartierului Micalaca!”
E.Ş..: Dacă eraţi factor decizional, cum aţi fi procedat în cazul proiectării noului cartier Micălaca, de 15.000 de apartamente, în care locuiesc circa 40 – 45.000 de arădeni?
M.C.: Fiind cadru didactic universitar la Timişoara, aş fi procedat precum s-a procedat în oraşul vecin, de pe Bega. În primul rând făceam un concurs mai larg, naţional sau interjudeţan pentru proiectarea unei zone naturale, foarte frumoasă, cum este bucla râului Mureş. Din păcate decizionalii şi arhitectul-proiectant – o persoană bine văzută politic la comitetele judeţean şi municipal Arad al PCR – au acţionat fără nici un discernământ, aşa cum au făcut şi în celelalte cartiere ale Aradului.
E.Ş.: Cea mai frumoasă zonă nouă de pe Faleza Mureşului se cam termină la Sala Polivalentă!
M.C.: Nu „se cam termină”, ci cu certitudine se termină la Sala Polivalentă! Din acel loc s-a continuat noul cartier foarte încâlcit. Abia s-a reuşit, în cele din urmă, să se realizeze un centru de cartier! La Centrul de Proiectări al Judeţului, deoarece mi-am spus opinia în legătură cu rezolvarea unor problme de urbanism legate de noul cartier Micalaca, am fost marginalizat de conducerea Centrului, de directorul Viorel Bulgăreanu.
„Malul Mureşului este aurul Aradului!”
E.Ş.: Este trist că nu s-a luat în considerare părerea unui cadru didactic universitar care a predat timp de 14 ani probleme de sistematizare!
M.C.: Nu s-a dorit de către decizionalii locali să ia în consideraţie opiniile unui cadru didactic universitar trecut printr-o bogată activitate profesională! Am ajuns la concluzia, cu multă durere în suflet, că după o muncă de o viaţă, la sfârşitul unei cariere de arhitect şi de cadru didactic universitar, nimeni din Arad nu are nevoie de mine, deşi le-am oferit toate cunoştinţele mele cu multă generozitate, absolut dezinteresat, doar din dragoste pentru Arad. Eu văd lucrurile la nivel general, văd monumentalul, nu am pretenţia că fac o arhitectură mai frumoasă decât colegii mei mai tineri, dar sunt nişte principii ce se impun a fi respectate, pe care eu le cunosc după o viaţă întreagă de arhitect. Sunt principii pe care deja, în parte, vi le-am spus. Malul Mureşului este aurul Aradului, este litoralul nostru din vestul ţării, alt „litoral”, pe un râu, aşa de frumos cum este cel de la Arad; nu mai avem nici o altă plajă, ca amploare, cum este cea de la Arad, pe Faleza Mureşului. Aradul nu are un alt giuvaier natural mai valoros! Este un oraş de câmpie, nu ai în apropiere precum oraşele Sighişoara, Sibiul, Braşovul, Clujul şi alte oraşe din Ardeal, un deal, o
înălţime naturală pe care să te poţi urca, de unde ai apoi nişte privelişti remarcabile, cum îţi oferă oraşele amintite! În acest sens, de exemplu, Clujul este, după opinia mea, ca o Romă extraordinară, pe minunatele sale coline! Pe când la Arad totul este plat. Dar, trebuie să recunoaştem, avem şi noi un giuvaier extraordinar, care este Mureşul! Am în vedere bucla extraordinară a Râului Mureş care închide Cetatea Aradului, un spaţiu natural care se impune a fi amenajat cât mai interesant!
E.Ş.: Cine poate face un asemenea proiect?
M.C.: Există deja proiecte foarte interesante şi frumoase de amenajare peisagistică a întregii bucle a Mureşului. Întreaga buclă trebuie să devină un nemaipomenit ştrand!
E.Ş.: Pe bucla Mureşului s-ar putea construi şi un cvartal de locuinţe?
M.C.: Niciodată! Este o zonă
inundabilă! Şi actualul Ştrand „Neptun” este făcut pe piloni de beton. Căsuţele şi cabinele de la ştrand sunt ridicate pe piloni tocmai din cauza că este o zonă inundabilă! Pentru viitor a mai rămas nerezolvat „ultimul ţărm”!
E.Ş.: „Ultimul ţărm”? La ce zonă vă referiţi?
M.C.: Partea cu vechea Fabrică de zahăr de pe malul Mureşului. În prezent au început „implantarea” unor blocuri noi, tot aşa de anodine ca şi în Micălaca Sud. Nu se poate! Aici, în viitor, s-ar cuveni să se realizeze cel mai frumos cvartal de locuinţe deoarece în această parte se află şi marea pădure-parc a Aradului – Ceala! Acolo ar putea deveni o poezie, ceva formidabil în mijlocul naturii! Aş dori să mai trăiesc atâia ani până ce zona va deveni o mare splendoare a Aradului! Este zona cea mai frumoasă întrucât se leagă de Pădurea-parc – Ceala!
Va urma