Dincolo de „capul plecat, sabia nu-l taie”

0
410

Când eram mai tânără, mă exaspera vorba „Capul plecat, sabia nu-l taie”. Cum este posibil, mă gândeam eu, să nu-ți dorești să fii independent și mândru, să nu asculți de nimeni și să îți aperi demnitatea cu tot prețul? Vorba aceasta legată de capul plecat, nu îmi ieșea din minte, atât mi se părea de ridicolă și revoltătoare.

Bineînțeles că au mai trecut anii și peste mine și am realizat cât rău îți poate face acest soi de mândrie, atunci când nu e susținută de ceva mai concret. În realitate, oamenii sunt extrem de interdependenți, iar atunci când ai măcar impresia că ai ajuns undeva fără ajutorul altor oameni, ești într-o gravă eroare. Toate acestea, – imnurile de stat, elogiile pentru femeia independentă, mustul clasei muncitoare – se fac mici în fața adevărului adevărat, cinic, pragmatic, neextras din Scripturi, că nu ai fi atât de dârz pe cum ți-ar plăcea, că ai fost ajutat în repetate rânduri și nici măcar nu ai o metodă prin care să te revanșezi, plus că – cireașa de pe tort- nu poți fi nici măcar suficient de autonom, d’apăi independent.

Nu vreau, în niciun caz, să spun că ar trebui să stăm cu capul mereu plecat, că nu ar trebui să avem niciun punct de vedere, niciun reper, că nu ar trebui să avem argumente în nicio ipostază ne-am afla, ci să acceptăm tot ceea ce vine înspre noi. De altfel, nu de puține ori ni se impun adevăruri în care nu ne regăsim, minciuni, scenarii, răutăți. Ce vreau să spun este că am ajuns la concluzia că, într-adevăr, prea mult ego strică și că uneori e mai indicat să lași puțin de la tine. În momentul în care nu simți nevoia să reacționezi chiar la orice, te regăsești, în mod ciudat și contraintuitiv, chiar puțin mai liber.

Am o persoană foarte iubită care îmi spune mereu că ar trebui să le lăsăm copilăria copiilor și să nu ne punem pe aceeași treaptă cu ei, fiindcă nu mai suntem la fel de nevinovați. Îmi amintesc de vorbele lui de câte ori mă simt ca o victimă și îmi este lezat orgoliul, ba chiar, de multe ori, demnitatea. Oamenii sunt, într-adevăr, foarte interdependenți și n-ar fi rău să mai renunțăm, din când în când, la propria noastră identitate gravată în idealuri care nu se mai potrivesc vârstei de mijloc sau, chiar mai puțin, vârstei a treia și să evoluăm spre un nou început, în care poate suntem mai puțin inocenți, dar mult mai experimentați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.