Dincolo de relaţia comercială

Folosim şi, mai ales, auzim des expresia: „Aşa te-a învăţat la şcoală?”. Asta mai mult ca reproş. De cealaltă parte, mulţi dintre noi ne amintim cu drag de unii profesori, de cât de multe – non multa sed multum – am învăţat de la ei. Însă, caustic vorbind, între profesor şi elev principala legătură este una comercială. Alambicată ce-i drept, pe baza ideii învăţământului gratuit, dar relaţia comercială rămâne: elevul frecventează cursurile, iar profesorul predă pe baza unei remuneraţii. Asta învăţăm de la profesori: materia! Dincolo de această regulă de bază apar, însă, subtilităţile…
Sincer, am vrut să abordez un cu totul alt subiect: mult mediatizatul Brexit. Dar, întâmplarea a făcut ca azi (n.m. ieri) să mă intersectez cu o fostă profesoară, Sarmisegetusa Bene. Probabil nu m-a recunoscut pentru că au trecut 30 de ani, iar prin mâinile dumneaei au trecut zeci de generaţii. Dar eu sigur am recunoscut-o. Mi-a predat limba şi literatura române (plural, cum îmi place mie să cred). De fapt mai mult literatura, pentru că eram în clasa a IX-a, iar bazele gramaticii mi-au fost sădite de alţii – învăţătorul Florescu, profesoarele de română Schaffer şi Simion – oameni dragi, care mi-au rămas de asemenea în suflet. Profesoara cu care m-am întâlnit a predat tuturor literatura română, la fel, echidistant, competent şi… cu multă însufleţire, aşa cum aş spune din nou caustic: pe baza acelei relaţii comerciale date de ecuaţia învăţământ obligatoriu (elev) – salariu (profesor). Dincolo de această ecuaţie, dumneaei a oferit mult mai mult celor care… doreau să primească. Nu obliga pe nimeni la mai mult, nu „ardea” pe nimeni la notă dacă elevul se rezuma la cele predate în clasă, la lectura obligatorie. Dar, aşa am prins şi eu drag de mulţi alţi scriitori români sau, mai precis, de alte opere decât cele prevăzute în
curriculă. Dincolo de vlahuţi, agârbiceni, sadoveni sau galactioni, am început să citesc un Cezar Petrescu, un Radu Tudoran (re-comand cu prioritate „Fiul risipitor”, pe care o consider una dintre cele mai frumoase cărţi ale unui autor român), Budai Deleanu, proza lui Eminescu etc. Poate – adică sigur – nu toţi colegii au prins dragoste pentru
literatură – o dragoste suplimentară –, poate unii s-au ataşat mai mult de fizică, istorie, geografie sau limbi străine. Cert lucru este că pe mine m-a „prins” proza românească, aşa cum – pentru conformitate – m-a „prins” şi poezia românească, în special Eminescu, prin deosebita grijă a profesorului Ovidiu Olariu, în clasele XI-XII.
Aşa cum spuneam, relaţia elev-profesor este, la bază, una comercială. Profesorii lucrează cu „materialul clientului”, adică cu elevii aflaţi la dispoziţie. Şi, în funcţie de har şi dorinţa de a preda, profesorii oferă mai mult decât programa. Dar, niciodată nu vor putea să implementeze mai mult decât vrea să acumuleze elevul. De aceea, cu tot riscul, consider că exprimarea „Aşa te-au învăţat la şcoală?” este profund incorectă, fie măcar pentru acei minunaţi dascăli care muncesc pentru salarii uneori echivalente cu banii de buzunar al unora dintre cei cărora le predau. Corect, literar şi uman, ar fi: „Aşa ai învăţat la şcoală?”. Şi asta pentru că profesorul îţi dă, dar… nu-ţi bagă-n cap.