dinu-doncaChiar dacă a început returul cu o înfrângere, Unirea Sântana s-a reabi­litat rapid cu victoriile împotriva ultimelor două clasate și a ajuns pe poziția secundă în clsamentul Ligii a IV-a Arad. Totuși, distanța față de liderul Progresul Pecica rămâne importantă, iar Dinu Donca recunoaște: „Par scăpați în câștigători și asta pentru că urmăritoarele nu au fost constante în aceste prime etape din 2015. Practic, cred că acesta a fost momentul cheie al sezonului. Dacă măcar una dintre echipele cu ceva pretenții ar fi adunat maxim de puncte, pecicanii, cu cele două remize din debut, ar fi tremurat puțin acum.  Așa, însă, cred că doar celelelate două formații de pe podium rămân o necunoscută”
Antrenorul Unirii mai spune că echipa sa e capabilă să mențină ritmul și să termine sezonul măcar pe poziția pe care o ocupă acum. „S-au investit bani la Sântana, suntem părtași la un proiect serios, vom încerca să ne clasăm cât mai sus. Meciurile directe între echipele de pe locurile 2-6 vor fi foarte importante, însă nu decisive. Spun asta, fiindcă exceptându-i pe cei de la Banatul, nu cred că mai există victime sigure în Liga a IV-a. A văzut toată lumea ce jucători au aliniat UTA sau Sebișul, nu te mai poți lua deloc după locurile lor în clasament”, mai crede Donca.
Duminică (ora 17), acesta își va conduce echipa în „duelul” cu echipa secundă a „Bătrânei Doamne”, în meciul tur dintre cele două comba­tante ieșind destule scântei, lăsate și cu cinci eliminări.„Indiferent de cum au reacționat fotbaliștii adverși, noi nu aveam voie să răspundem. Mi-am certat jucătorii pentru asta, dar oricum nu mai există demult resentimente. Se va juca fotbal, iar cel mai bun să câștige. Cert este că vom avea un meci foarte greu, cel puțin la ultima partidă UTA II a avut 7-8 jucători de la prima echipă. E diferență de va­loare și pregătire între aceștia și restul fotbaliștilor de Liga a IV-a, care, în majoritatea lor, participă la două-trei antrenamente pe săptămână”, mai crede Dinu Donca.
Unirea nu are niciun fel de pro­bleme de lot înainte de deplasarea de la Șiria.
Restul etapei a 17-a a Ligii a IV-a Arad programează sâmbătă, de la ora 17, meciurile: Mailat – Aqua Vest, Pecica – Păuliș, Crișul – Sebiș II, Zăbrani – Cermei, Lipova – Banatu. Curtici stă.

Recomandările redacției