dspInstitutul Naţional de Sănătate Publică a achiziţionat 250.000 doze vaccin diftero-tetanic, din care patru mii de doze au ajuns la Arad. Urmează ca în cadrul campaniei şcolare de vaccinare să fie vaccinaţi copiii de clasa a VIII-a, urmând ca restanţierii de clasa a IX-a să fie vaccinaţi la începutul anului şcolar viitor. Având în vedere timpul scurt până la vacanţa şcolară, conducerea Ministerului Sănătăţii cere DSP Arad să mobilizeze toate persoanele implicate în campania de vaccinare pentru urgentarea imunizării copiilor.
„În cel mai scurt timp, dozele de vaccin vor fi trimise de Direcţia de Sănătate Publică către cabinetele de medicină şcolară din cadrul unităţilor de învăţământ aflate în subordinea administraţiei publice locale şi cabinetele medicilor de familie, pentru realizarea imunizărilor conform calendarului de vaccinări pe bază de procese verbale de predare-preluare, încheiate între DSP şi unităţile de învăţământ sau medicii de familie, în baza contractelor încheiate pentru desfăşurarea de programe naţionale. În termen de cinci zile de la preluarea dozelor, DSP are obligaţia de a transmite Direcţiei de Sănătate Publică şi control în sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii toate exemplarele proceselor verbale de predare-preluare“, ne-a declarat dr. Laura Nicolescu, directoarea Direcţiei de Sănătate Publică Arad.

Recomandările redacției