Complexul Muzeal Arad are, începând de miercuri, un director nou. Asta, în condițiile în care fostul manager, dr. Peter Hügel, a solicitat încetarea contractului de management prin acordul părților, începând cu data de 9 mai 2018, iar solicitrea i-a fost aprobată.
Potrivit reprezentanților instituției, în următoarele 120 de zile, până la organizarea unui concurs pentru ocuparea postului, manager interimar a fost desemnat dr. Florin Mărginean. Acesta este angajat al Complexului Muzeal Arad din anul 2004, iar din 2011 este doctor în științe. Este muzeograf IA în cadrul Serviciului Arheologie-Istorie, arheolog expert, cu specializarea Ev Mediu și secretar de redacție al revistei Ziridava Studia Archaeologica (din anul 2012), fiind, de asemenea, editor al seriei Orbis Mediaevalis (2017).
(L.Ș.)

Recomandările redacției