După opt ani petrecuţi în fruntea Colegiului Naţional Moise Nicoară, profesorul Mircea Potocean şi-a dat demisia. Conform acestuia, motivele sunt strict de ordin personal. „Demisia am depus-o la începutul acestei săptămâni şi aş fi vrut ca începând de luni să nu mai conduc şcoala. Este o decizie care îmi aparţine şi sunt foarte hotărât. Nici nu concep să mai continui ca director. Dorinţa mea este să mă retrag la catedră, ca simplu profesor“, ne-a declarat Mircea Potocean.
Cu toate că decizia directorului pare de nezdruncinat, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad speră să schimbe acest lucru. „Nu pot să nu iau act de decizia unilaterală a domnului Potocean, însă voi încerca să îl conving să continue în această funcţie măcar până la sfârşitul anului şcolar. Dorinţa noastră este ca domnul Potocean să ocupe în continuare această funcţie. Voi încerca, pe parcursul săptămânii viitoare, să îl conving să continue, deşi în momentul depunerii demisiei a invocat motive personale şi chiar de sănătate“, ne-a declarat profesorul Claudius Mladin, inspectorul şcolar general al Judeţului Arad.
Sport 22
Şoimii Şimand a obţinut prima victorie în noul sezon de Liga 2 la futsal, 13-12 cu CFF Clujana Cluj
citește mai mult »
jos cu tineeee! dictatoruleeee
Ti-ai terminat temele?
Pacat sper sa revina asupra deciziei.
In sfarsit am scapat de tine nenorocitule
o să regretați lipsa lui la conducerea CNMN Arad