directoriPrimarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a cerut, marţi, în debutul şedinţei ordinare a Consiliului Local Municipiului Arad, demisia directorilor Filarmonicii de Stat Arad şi Teatrului Clasic „Ioan Slavici” pe motiv că nu au fost prezenţi la şedinţa aprobării bugetelor instituţiilor pe care le conduc.
La începutul şedinţei, primarul s-a ridicat în picioare şi s-a uitat în sală după cei doi directori, Alin Văcean şi Bogdan Costea, iar în momentul în care nu i-a văzut a cerut să fie chemaţi de urgenţă. „Nu văd directorii de la teatru şi de la filarmonică. Dacă nu sunt aici, le cerem demisia. Se discută bugetele instituţiilor lor şi ei nu sunt aici?”, a spus primarul.
Cei doi directori au fost contactaţi telefonic şi au sosit la şedinţă după 15 minute de la începerea acesteia.
Pentru că sala a fost destul de plină, cei doi directori s-au aşezat pe locurile rezervate consilierilor locali ceea ce nu a fost, din nou, pe placul primarului. „Cei doi directori… treceţi în ultima bancă. Aici, în faţă, sunt lo­curile rezervate pentru consilierii locali”, s-a adresat primarul celor doi directori, care s-au conformat imediat.
Directorii celor două instituţii nu au dorit să comenteze, public, cele întâmplate.

Recomandările redacției