Reprezentanții CFR anunță că ieri a fost testat, între Curtici și Arad, cel mai modern sistem de semnalizare feroviară. Operațiunea a avut loc în prezența unei delegații comune CFR SA-ALSTOM, condusă de Ion Gavrilă, directorul general al CFR SA. Testul de probă a fost efectuat cu o locomotivă dotată cu echipament computerizat, în vederea verificării modului de funcţionare a noilor instalaţii de centralizare electronică şi de dirijare a traficului feroviar, prin sistemul ERTMS/ETCS nivel 2/GSM-R, în vederea demarării procedurilor de recepţie la terminarea lucrărilor de implementare a sistemului pe tronsonul Frontieră- Curtici-Arad-Km 614. „Noile instalaţii de centralizare electronică şi de dirijare a traficului feroviar prin sistemul ERTC/ERTMS (nivel 2)/GSM-R din staţiile Glogovăţ, Şofronea, Arad şi Curtici contribuie în mod direct la sporirea siguranţei circulaţiei şi la creş­- terea capacităţii de transport. Dirijarea traficului feroviar se realizează de asemenea, din cel mai modern Centru de Management al Traficului, amplasat în Arad, de unde se coordonează în sistem computerizat toată circulaţia trenurilor de pe tronsonul Frontieră – Curtici – Arad – Glogovăţ, prin utilizarea unor echipamente şi tehnologii de ultimă generaţie care transmit în timp real dispecerilor informaţii despre parcursul trenurilor, viteza de circulaţie, starea tehnică a componentelor infrastructurii, gradul de încălzire a osiilor trenurilor, precum şi date necesare organizării traficului în staţiile de cale ferată”, susțin reprezen­tanții CFR SA.
Infrastructură interoperabilă la nivel european
Ceferiștii susțin că această nouă tehnologie de monitorizare şi coordonare în sistem computerizat a traficului feroviar permite creşterea cu 25 % a capacităţii de circulaţie în staţiile de cale ferată, reducerea timpului de efectuare a parcursurilor la intrare în staţii, coordonarea automată a traficului cu sistemul de informare a publicului călător, prin actualizarea în timp real a informaţiilor pe panourile de afişaj din gări şi de la peroane. „Sistemul european de semnalizare şi dirijare a traficului feroviar, ERTMS/ETCS nivel 2/GSM-R, implementat pe tronsonul Frontieră – Curtici – Arad – Km 614 oferă operatorilor de transport o infrastructură modernizată interoperabilă la nivel european, iar călătorilor servicii de transport la standarde europene, prin creşterea gradului de siguranţă şi durate mai mici de călătorie”, a declarat Ion Gavrilă, director general al CFR SA.
De menționat că proiectul de modernizare a tronsonului Frontieră – Curtici – Arad – km 614 pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h a fost realizat de Asocierea ALSTOM -SWIETELSKY – ASTALDI – EUROCON­- STRUCT – DAFORA şi a cuprins lucrări complexe de reabilitare a infrastructurii și suprastructurii feroviare, lucrări de instalații electrificare, semnalizări și telecomunicații, inclusiv GSM-R, construirea celui mai modern centru de management al traficului, precum și construcții civile. „Proiectarea și implementarea tuturor lucrărilor legate de centrul de control al traficului, sistemul european de semnalizare feroviară ETCS Nivelul 2, centralizarea electronică, sistemele de informare a pasagerilor și moder­- nizarea sistemului de electrificare a căii ferate, prin substații de tracțiune electrică, au fost realizate de compania ALSTOM”, mai susțin reprezentanții CFR.
(L.Ș.)

Recomandările redacției